A murit actorul de origine română Dale Băsescu

Ultima actualizare:

    Actorul Dale Băsescu, cunoscut și pentru cariera de cântăreț și atlet, a murit luni (11 iulie), la vârsta de 60 de anifoto: arhiva personală
Actorul Dale Băsescu, cunoscut și pentru cariera de cântăreț și atlet, a murit luni (11 iulie), la vârsta de 60 de anifoto: arhiva personală

Purta numele Băsescu, era român și celebru, dar nu a avut nici o legătură cu fostul președinte al României. O veste cuplită s-a răspândit recent pe Internet. Actorul american de origine română Dale Băsescu (60 de ani) s-a stins din viață luni (11 iulie), în timp ce înota într-o piscină, cel mai probabil în urma unui infarct.

Dale Băsescu s-a născut la New York, la 25 mai 1956, din părinți români. Cu toate acestea, nu știa să vorbească românește și n-a apucat să ne viziteze țara, deși declarase la un moment dat că și-ar dori. Când a aflat că poartă numele fostului preşedinte al României s-a declarat foarte încântat și a spus în primul interviu acordat presei din România să speră ca tizul lui să fie „băiat bun”, chiar dacă nu îi plăcea politica.  

Anunţul decesului lui Dale Băsescu a fost făcut de prieteni ai actorului, iar pe pagina de Facebook a acestuia au început imediat să curgă zeci de mesaje de condoleanţe.

Era și un cântăreț talentat

Era într-o formă fizică excepțională la 60 de ani

Câteva fragmente din filmările sale

image
image
image
image
image
image
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net