Coco Austin în vârstă de 41 de ani i-a dat un răspuns pe măsură lui Kim Kardashian, după ce aceasta din urmă a postat o fotografie cu fundulețul în urmă cu două zile. Coco s-a apucat să tragă iar de fiare și să facă sute de genuflexiuni pentru a-și umfla natural fesierii. Asta pentru că soția lui Ice T este adepta fundului natural în detrimentul posteriorului ”retușat” sau ”tunat”.


Izolarea la domiciliu impusă de pandemia de COVID-19 și-a lăsat urme și pe fundul bombat al bombei sexy Coco Austin, în vârstă de 41 de ani. Și pentru că fiica ei Chanel Nicole, de 4 ani, i-a ocupat tot timpul, Coco nu și-a mai antrenat posteriorul 100% natural. Însă după ce a văzut-o miercuri pe rivala ei Kim Kardashian, de 39 de ani, că pozează în latex, soția raperului și actorului Ice T a luat foc. S-a dus în sala de fitness și s-a pus pe treabă. Și cum o astfel de ispravă merită pozată, i-a dat replica rivalei într-un mod la fel de sexy. În 2018, Coco a acceptat ca fesele să îi fie scanate, analizate și studiate de specialiști pentru a confirma că sunt 100% mușchi. A provocat-o pe Kim Kardashian să facă același lucru, dar Kim i-a propus să se întreacă la fitness cu sora ei Khloe, eschivându-se astfel de o ”palmă peste fund”.

coco_austin_antrenament_poponet.jpg

Coco Nicole Austin, de 41 de ani, și-a întrerupt exercițiile de întreținere pe perioada epidemiei de COVID-19
Coco Nicole Austin, de 41 de ani, și-a întrerupt exercițiile de întreținere pe perioada epidemiei de COVID-19, dar acum a revenit la sală
Foto: Twitter

Citește și:

Cel mai pozat fund din lume revine! Kim Kardashian, în latex, la ea în dulap

În oraşul ăsta toţi locuitorii umblă în pielea goală. Unde e locul dezmăţului

Este măritată ci Ice T din 2002 și au un copil împreună

Coco şi Ice T sunt căsătoriţi din 2002 şi au împreună o avere de 44 de milioane de dolari. Ei au o fetiță de patru anișori, Chanel, care e copia fidelă a mamei ei. Ice T (62 de ani) mai are doi copii din alte două relaţii, un fiu, Ice, de 26 de ani, şi o fiică, LeTesha, de 44 de ani. 

Loading...
Citeste tot despre: