Premiile Emmy 2019 a adunat cele mai cunoscute staruri pe covorul roșu de la Microsoft Theater din Los Angeles, duminică (22 septembrie). Actrițele s-au întrecut în cele mai frumoase rochii de gală, dar și în decolteuri. Busturi pe toate gusturile, mici sau mari, naturale sau siliconate, au putut fi admirate la eveniment.


Așa cum era de așteptat. Kim Kardashian (38 de ani) a venit pe covorul roșu de la Premiile Emmy 2019 într-o ținută foarte sexy, semnată de Viviene Westwood. Bruneta a ales o rochie neagră, lungă, strâmtă și foarte decoltată, care i-a scos în evidență bustul generos. Kim Kardashian a ales să își accesorizeze ținute cu două lanțuri uriașe.

kim-kardashian.jpg

Kim Kardashian
Kim Kardashian
Foto: Getty

Cele mai decoltate vedete de la Premiile Emmy 2019

Nu doar femeile cu sânii mari pot purta decolteuro generoase! O demonstrează magistral Emilia Clarke (32 de ani), cunoscută drept Daenerys din „Game of Thrones”, a fost și ea foarte curajoasă, pe covorul roșu de la Premiile Emmy. Ea a ales o rochie albastră, cu un decolteu adânc. Superba actrița a întors toate privirile, la Michrosoft Theater, duminică seară. „Game of Thrones" a fost desemnat cel mai bun serial dramatic la cea de-a 71-a ediţie a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy,

emilia-clarke.jpg

Emilia Clarke
Emilia Clarke
Foto: Getty

 

O altă actriță din „Game of Thrones” a ales o ținută decoltată pentru Gala Premiilor Emmy din acest an. Este vorba despre Lena Headey (45 de ani), care o interpretează pe Cercei Lannister în serial. Bruneta a ales o rochie înflorată, care i-a scos în evidență decolteul, dar care i-a ascuns numeroasele tatuaje pe care le are pe corp.

lena_headey.jpg

Lena Headey
Lena Headey
Foto: Getty

 

Zendaya (23 de ani) a făcut furori pe covorul roșu din Los Angeles, într-o rochie superbă, de culoare verde, semnată de Vera Wang. Partea de sus a rochiei este formată dintr-un corset transparent, fără bretale, în care nu oricine ar avea curajul să se îmbrace. În partea de jos, rochia actriței a avut un decupaj curajos, care i-a scos în evidență picioarele.

zendaya.jpg

Zendaya
Zendaya
Foto: Getty

 

Citește și

Premiile Emmy 2019: lista principalilor câștigători. „Game of Thrones”, cel mai bun serial

Imagini șocante cu Emilia Clarke după ce a suferit două anevrisme cerebrale! Actrița din Game of Thrones și-a povestit drama

 

 
 
Loading...