Tenorul spaniol Placido Domingo (78 de ani) a fost acuzat de hărțuire sexuală de către opt cântărețe și o dansatoare. În plus, alte șase persoane au afirmat că avansurile făcute de Placido Domingo le-au făcut să se simtă inconfortabil.


Potrivit Associated Press, cântărețul ar fi constrâns femeile să aibă relaţii sexuale cu el în schimbul unor slujbe, iar cele care refuzau erau pedepsite din punct de vedere profesional, iar asta timp de 30 de ani, începând din anii '80. 

"Un prânz de afaceri nu este o scenă. Cineva care îţi reţine mâna în timpul unui dejun profesional este ciudat, la fel de ciudat ca atunci când îţi pune mâna pe genunchi. Mereu te atingea într-un fel oarecare şi mereu încerca să te sărute", a declarat una dintre femei. 

O alta susține că a întreţinut relaţii sexuale cu Domingo de două ori. Aceasta a povestit că atunci când acestacat pentru a susţine un spectacol i-a lăsat 10 dolari pe noptieră spunându-i ”Nu vreau să te simţi ca o prostituată dar nici nu vreau să plăteşti tu parcarea”.

Cum se apără Placido Domingo de acuzațiile de hărțuire sexuală

„Acuzaţiile acestor persoane anonime care datează de acum 30 de ani sunt profund îngrijorătoare şi, aşa cum au apărut, inexacte. Chiar şi aşa, este dureros să aud că am fost capabil să enervez pe cineva sau să le fac să se simtă inconfortabil, indiferent de cât timp am făcut-o şi în ciuda celor mai bune intenţii ale mele. Cred că toate interacţiunile mele şi relaţiile au fost întotdeauna acceptate şi consimţite. Oamenii care mă cunosc sau care au lucrat cu mine ştiu că nu sunt o persoană care poate răni, jigni sau jena pe cineva în mod intenţionat. Standardele după care ne măsurăm astăzi, şitrebuie să ne măsurăm singuri, sunt foarte diferite de cum erau în trecut", a declarat cunoscutul tenor în legătură cu acuzațiile de hărțuire sexuală.

Placido Domingo, în vârstă de 78 de ani, are în palmares 150 de roluri interpretate în peste 4.000 de spectacole. el continuă să cânte şi să regizeze, fiind şi director la Los Angeles Opera din California.

 

Loading...