Posibilă reuniune «Friends» pentru platforma HBO Max

Ultima actualizare:

    Fanii serialului Friends ar putea să se bucure de o reuniune a distribuției principale, într-un nou format
Fanii serialului Friends ar putea să se bucure de o reuniune a distribuției principale, într-un nou format

Starurile şi creatorii serialului „Friends” (NBC), lansat în urmă cu 25 de ani, se află în negocieri pentru a se reuni într-un program special la HBO Max, platformă ce va fi lansată anul viitor, potrivit The Hollywood Reporter.

Actorii Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer şi creatorii serialului, David Crane şi Marta Kauffman, se află deocamdată departe de a încheia un acord. Dacă negocierile vor fi încheiate cu succes, acest program va fi, cu siguranţă, un important punct de pornire pentru platforma de streaming care va fi lansată anul viitor în SUA şi în 2021, pe plan internaţional.

„Friends”, lansat în 1994, a avut zece sezoane şi este una dintre cele mai populare producţii de televiziune. Recent, a fost achiziţionată de Netflix, unde este disponibilă până la finalul anului. Anul viitor, serialul va fi inclus în lista HBO Max. 

Potrivit unor surse, WarnerMedia, care deţine HBO Max, a plătit pentru drepturile de difuzare pe cinci ani 425 de milioane de dolari. Netflix ar fi plătit între 80 şi 100 de milioane de dolari pentru a menţine „Friends” în 2019.

Acţiunea serialului se petrece în New York, unde cei şase prieteni - Rachel Green, Ross Geller, Monica Geller, Joey Tribbiani, Chandler Bing şi Phoebe Buffay - trăiesc şi muncesc.

Peste 40 de actori au fost invitaţi, pe parcursul celor zece sezoane, să joace în episoade ale serialului. Între ei se numără Christina Applegate, care a fost recompensată şi cu un premiu Emmy pentru prestaţia ei, Reese Witherspoon, Brad Pitt, George Clooney, Billy Crystal şi Robin Williams, Winona Ryder, Susan Sarandon şi Helen Hunt.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net