Premiile Oscar 2016. 11 momente care au schimbat istoria filmului

Ultima actualizare:
Kathryn Bigelow a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, învingându-l pe fostul ei soț, James Cameron, și al său "Avatar"
Kathryn Bigelow a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, învingându-l pe fostul ei soț, James Cameron, și al său "Avatar"

Premiile Oscar reprezintă cel mai așteptat eveniment din Cetatea Filmului. An de an, sute de actori și regizori așteaptă nominalizările și apoi statuetele aurii. Deși numai câțiva sunt norocoși, ceremoniile Oscar sunt mereu demne de ținut minte. Duminică noapte (28-29 februarie), Premiile Oscar 2016 pot fi urmărite şi pe Click.ro.

Iată care sunt câteva dintre evenimentele remarcabile, din punctul de vedere al celor de la Bustle.

1. Prima ediție a Premiilor Oscar (1929)

Prima ediție a reputatelor premii s-a ținut în sala de bal a Hotelului Roosevelt din Hollywood. Au fost invitate 270 de persoane, iar biletele au costat 5 dolari. Trofeele au fost acordate pentru doar 12 categorii, spre deosebire de 24 câte sunt premiate acum. Primele statuete, care nici nu se numeau Oscar la acea vreme, au fost acordate actorilor Emil Jannins și Janet Gaynor.

Harvey Weinstein a fondat Miramax și The Weinstein Company
Harvey Weinstein a fondat Miramax și The Weinstein Company

2. Prima actriță de culoare care a luat o statuetă (1940)

Hattie McDaniel este prima persoană de culoare care a fost nominalizată și răsplătită cu un Oscar pentru jocul său actoricesc. McDaniel a câștigat în categoria celor mai bune actrițe într-un rol secundar, cu personajul Mammy din "Pe aripile vântulului".

3. Bette Davis a devenit Președinta Academiei (1941)

La 33 de ani, actrița Bette Davis a devenit prima femeie ajunsă la conducerea Academiei Americane de Film. Davis avea deja în palmares două premii Oscar, dar președinția nu i-a fost deloc îndelungată. Doar trei luni a durat până când Bette și-a dat demisia, iar asta pentru că a dorit să impună două schimbări care nu au fost pe placul celorlalți: mutarea galei într-un spațiu formal și mai încăpător și diminuarea numărului de votanți, întrucât mulți dintre ei erau influențați de marile case de producție cinematografică.

Bette Davis a fost prima femeie la conducerea Academiei Americane de Film și Științe
Bette Davis a fost prima femeie la conducerea Academiei Americane de Film și Științe

4. Prima transmisiune a Premiilor Oscar (1953)

Prima dată când ceremonia Premiilor Oscar a apărut la TV a fost în 1953, când evenimentul a fost transmis în SUA, Mexic, Marea Britanie și Canada. 34 de milioane de oameni au urmărit gala.

5. Singurul film adresat adulților care a luat trei Oscaruri (1970)

O altă premieră memorabilă este încoronarea filmului "Cowboyul de la miezul nopții" drept cea mai bună peliculă, iar asta pentru că este un film adresat adulților. Celelalte două statuete i-au revenit pentru cel mai bun scenariu adaptat și cel mai bun regizor.

6. Prima nominalizare a unui film independent (1986)

"Sărutul femeii păianjen" este prima peliculă independentă care a primit o nominalizare din partea Academiei Americane de Film. Deși nu a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, actorul din rolul principal, William Hurt, a plecat acasă cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal.

7. Harvey Weinstein revoluționează industria cinematografică (1990)

După ce în 1979, Harvey Weinstein și Bob, fratele său, au pus bazele unei noi companii care se concentra pe distribuirea de filme străine și independente, Miramax, întregul joc din Cetatea Filmului s-a schimbat. Primul film nominalizat ieșit de sub egida Miramax a fost "Piciorul meu stâng", care l-a propulsat în lumea cinematografiei pe englezul Daniel Day-Lewis. Deși în 2005, frații Weinstein au părăsit Miramax pentru a fonda The Weinstein Company, lucrurile nu s-au înrăutățit deloc. Din contră chiar, filmele și actorii "împinși" de Harvey s-au regăsit de multe ori pe lista câștigătorilor de Oscar.

Prima ediție a Premiilor Oscar s-a ținut la Hotelul Roosevelt din Hollywood
Prima ediție a Premiilor Oscar s-a ținut la Hotelul Roosevelt din Hollywood

8. Prima nominalizare pentru un regizor de culoare (1992)

De-a lungul celor 88 de ediții ale Premiilor Oscar doar trei regizori de culoare au fost nominalizați. Primul dintre ei este John Singleton, pentru filmul "Boyz N The Hood". La acea vreme, Singleton avea doar 23 de ani, fiind încă cel mai tânăr regizor nominalizat vreodată.

9. Prima femeie de culoare care a câștigat trofeul pentru cea mai bună actriță în rol principal (2002)

Deși Hattie McDaniel a fost prima femeie de culoare care a ridicat statueta aurie, până în 2002 nicio actriță de culoare nu a câștigat trofeul pentru rol principal. Cea care a devenit deschizătoarea de drumuri în această categorie este Halle Berry, care și-a adjudecat premiul pentru rolul din "Monster's Ball" ("Puterea dragostei"). În cei 14 ani care au trecut de atunci, Halle Berry este singura câștigătoare de culoare. Doar alte trei actrițe au mai fost nominalizate pentru această onoare: Gabourey Sidibe ("Precious"), Viola Davis ("The Help") și Quvenzhané Wallis ("Beasts Of No Nation").

10. Prima femeie care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun regizor (2010)

Kathryn Bigelow este prima femeie care și-a adjudecat Oscarul pentru cel mai bun regizor. "The Hurt Locker" este filmul care a făcut-o pe Bigelow să fie chiar și ultima doamnă nominalizată pentru acest titlu. Înaintea ei, alte trei au fost aproape de Oscar: Lina Wertmüller ("Seven Beauties", 1976), Jane Campion ("The Piano", 1993) și Sofia Coppola ("Lost In Translation", 2003).


    Kathryn Bigelow a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, învingându-l pe fostul ei soț, James Cameron, și al său
Kathryn Bigelow a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, învingându-l pe fostul ei soț, James Cameron, și al său

11. Schimări la categoria cel mai bun film (2010)

În 2010, câteva schimbări majore în categoria celui mai bun film au adus un suflu nou Premiilor Oscar. S-a trecut la un nou sistem de votare și la 10 nominalizați de la cinci câți erau până atunci. După doi ani, s-a trecut la un număr flexibil, între cinci și 10 pelicule nominalizate, în funcție de rezultatul voturilor.

Opt pelicule se luptă anul acesta pentru Oscarul pentru cel mai bun film
Opt pelicule se luptă anul acesta pentru Oscarul pentru cel mai bun film

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
banner laurette png
banner Adrian mutu png
banner kamara png
banner Antonela Pătruț png
oreste permis jpeg
banner cinci farfuze png
 Concertul lui Ed Sheeran de la București, care va avea loc în data de 24 august 2024, pe Arena Națională, îi va surprinde pe fani cu un concept de scenă unic în lumeCredit foto: Zak Walters
carmen trandafir jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net