Rami Malek a căzut de pe scenă după ce a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal

Ultima actualizare:

    Rami Malekfoto: Getty
Rami Malekfoto: Getty

Gala Premiilor Oscar nu a fost lipsită nici în acest an de momente savuroase, indiferent că vorbim de ținute, rezultate sau incidente. Premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal a fost câștigat de Rami Malek, pentru rolul lui Freddie Mercury, din Bohemian Rhapsody, însă acesta a devenit și protagonistul unei scene care a avut nevoie de intervenția medicilor.

Emoționat, imediat după discursul de acceptare a mult râvnitei statuete, Rami (37 de ani) a căzut de pe scenă și a avut nevoie de intervenția paramedicilor, care l-au mutat pe un scaun din primul rând al publicului. Chiar dacă a luat o trântă de zile mari, actorul nu a dat drumul din mână statuetei care stă mărturie a interpretării sale magistrale din Bohemian Rhapsody.

”Familiei mele, mulțumesc. Tata nu a apucat să mă vadă jucând, dar cred că se uită de acolo Sus la mine. Mulțumesc oamenilor care au avut încredere în mine. Poate nu am fost alegerea evidentă, dar a fost bine până la urmă”, a spus Rami Malek în discursul de acceptare a Premiului Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
dan bordeianu si adela popescu jpg
madalina ghenea jpg
dem rădulescu webp
shakira getty jpg
banner Alexandra Ungureanu si Sanziana Negru png
1 mihaela bilic alimentatie in post jpg jpeg
dan negru facebook jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net