Stormy Daniels, actrița porno care a spus că a avut o relație cu Trump, a fost arestată

Ultima actualizare:

    Stormy Daniels a povestit că a făcut de mai multe ori sex cu Donald Trump, pe când acesta era deja însurat cu Melania
Stormy Daniels a povestit că a făcut de mai multe ori sex cu Donald Trump, pe când acesta era deja însurat cu Melania

Actriţa porno Stormy Daniels, care a declarat că în 2006 a avut o relaţie cu preşedintele american Donald Trump, a fost arestată miercuri într-un club de striptease din statul Ohio. Avocatul lui Stormy susține că aceasta a fost victima unei înscenări.

Daniels, pe numele ei real Stephanie Clifford, a fost arestată într-un club din oraşul Columbus (statul Ohio) pentru că i-a permis unui client să o atingă de o ”manieră nonsexuală” în timp ce ea se afla pe scenă, a scris pe Twitter avocatul actriţei, Michael Avenatti, citat de Reuters.  Avocatul a insistat că totul a fost o înscenare. ”Aceasta a fost o înscenare şi ceva cu motivaţie politică. Miroase a disperare. Vom combate toate aceste acuzaţii stupide'', a menţionat avocatul, care a precizat că se aşteaptă ca Stormy Daniels să fie eliberată pe cauţiune şi să fie acuzată de infracţiune pentru că a permis atingerea sa. 

Stormy Daniels și Donald Trump ar fi avut o relație între 2006 și 2007

Daniels a spus că începând din 2006 a avut relaţii sexuale cu Donald Trump şi că relația lor a durat și o bună parte din anul 2007. În acest timp Trump era căsătorit cu actuala lui soție, Melania. Stormy Daniels a mai declarat că avocatul personal al președintelui american, Michael Cohen, i-a plătit 130.000 de dolari pentru a păstra secretul asupra acestei relaţii, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016. Cohen a recunoscut că a făcut plata respectivă, însă pentru a pune capăt ”acuzaţiilor false şi bazate pe şantaj”.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net