Sunt Nicki Minaj și Eminem împreună? Ce le-a spus cântăreața fanilor

Ultima actualizare:

    Nicki Minaj și Eminem, la decernarea premiilor Grammy, din 2011Foto: Getty
Nicki Minaj și Eminem, la decernarea premiilor Grammy, din 2011Foto: Getty

Cântăreața americană de muzică rap Nicki Minaj a confirmat pe rețelele de socializare faptul că formează un cuplu alături de colegul ei de breaslă, Eminem. Totuși, este posibil ca aceasta să fi vrut doar să glumească pe seama curiozității admiratorilor ei.

Nicki și-a șocat fanii cu sinceritatea de care a dat dovadă, în timp ce răspundea mesajelor admiratorilor ei. Întrebată de un fan curios dacă este într-o relație cu Eminem, Nicki a dat un răspuns simplu, dar surprinzător. „Da”, a fost comentariul vedetei, care nu s-a sfiit să le împărtășească fanilor, detalii din viața sa personală, conform Mirror. Multe voci susțin, totuși, că artista a glumit pe seama urmăritorilor ei virtuali, tocmai pentru a-i încuraja pe aceștia să nu mai pună întrebări atât de personale. Vestea a venit la doar câteva ore după ce artista l-a menționat pe Eminem în versurile unei noi melodii a cântărețului YG, „Big Bank”, cu care Nicki a colaborat, având o strofă în piesă. 


    Nicki Minaj a confirmat pe Twitter că se întâlnește cu Eminem Foto: Getty
Nicki Minaj a confirmat pe Twitter că se întâlnește cu Eminem Foto: Getty

Părerile internauților sunt împărțite, mulți dintre utilizatorii Twitter, unde Nicki a făcut „mărturisirea”, fiind de părere că aceasta doar a glumit pe seama lor. Cântăreața a declarat, în emisiunea faimoasei Ellen DeGeneres, că dorește să fie singură o perioadă, după relațiile eșuate pe care le-a avut, de-a lungul timpului, cu artiști precum Meek Mill, Nas sau Safaree Samuels. „Doar mă relaxez acum, sunt celibatară. Am vrut să treacă un an fără să mă mai întâlnesc cu niciun bărbat. Urăsc bărbații”, a susținut Nicki, în vârstă de 35 de ani. 


    Eminem, în concert Foto: Getty
Eminem, în concert Foto: Getty

Eminem, cunoscut și sub denumirea de Slim Shady, pe numele său real Marshall Mathers, nu prea a avut noroc în dragoste, de asemenea. Acesta a divorțat pentru a doua oară de fosta sa soție, Kimberly Scott, în 2006. După incident, Eminem a mărturisit că s-a săturat de „relații”. „E greu. M-am mai întâlnit cu câteva persoane, de la divorț, dar nu a fost atât de serios încât să fac publice acele relații. Nu mai vreau întâlniri momentan”, a mărturisit Marshall, pentru site-ul de știri Vulture, declarând, în același timp, că modalitatea în care își găsea „alesele” era frecventarea cluburilor de striptease. 

Deși cei doi sunt singuri și au în comun trecutul presărat cu eșecuri în dragoste, nu se știe încă dacă declarațiile lui Nicki Minaj, făcute pe Twitter, au o bază reală, sau artista a dorit doar să se înveselească puțin, pe seama fanilor ei curioși peste măsură. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net