Actriţa Angelina Jolie şi Bill Gates, cofondator al companiei Microsoft, se numără printre cele mai apreciate personalităţi din întreaga lume, potrivit unui sondaj realizat în 23 de ţări.


Pe lista celor mai admirate personalităţi din lume se află şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, preşedintele Chinei, Xi Jinping, adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, un simbol al luptei pentru educaţia fetelor şi fostul secretarul de stat Hillary Clinton, informează independent.co.uk, preluat de Mediafax.

Sondajul a fost realizat de site-ul YouGov.uk, la care au participat 25.000 de persoane din 23 de ţări.

Astfel, în clasamentul celor mai admiraţi bărbaţi din lume, pe primul loc se află Bill Gates, cofondator al companiei Microsoft, urmat de Barack Obama şi Xi Jinping. Locurile următoare au fost ocupate de actorul şi regizorul Jackie Chan, prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, papa Francis, Dalai Lama, antreprenorul Jack Ma, astrofizicianul Stephen Hawking şi fostul fotbalist David Beckham, ultimii doi situându-se la egalitate în preferinţete celor care au votat.

bill-si-hillary-clinton-ariel-sharon-si-a-oferit-viata-statului-israel-18470918.jpg

Bill Clinton şi-a înşelat soţia de nenumărate ori

Podiumul celor mai admirate femei din lume este ocupat de actriţa Angelina Jolie, adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai şi fostul secretar de stat american Hillary Clinton. Între preferinţele celor 25.000 de persoane care au votat s-au aflat şi regina Elizabeth a-II-a, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, cântăreaţa Celine Dion, vedeta de televiziune Oprah Winfrey, actriţa Julia Roberts, politicianul Aung San Suu Kyi şi cancelarul Germaniei Angela Merkel.

Julia Roberts.jpg

Julia Roberts Globurile de Aur premii
Julia Roberts a câștigat trei Globuri de Aur de-a lungul carierei
Foto: Hepta

 

 
 
Loading...