Urmează fiica lui Brad Pitt și a Angelinei un tratament pentru schimbarea sexului?

Ultima actualizare:
Încă de când era micuță, Shiloh a preferat sa adopte un stil „băiețesc”
Încă de când era micuță, Shiloh a preferat sa adopte un stil „băiețesc”

De-a lungul timpului, Shiloh Jolie-Pitt, fiica de doar 12 ani a celor doi celebri actori Brad Pitt și Angelina Jolie, s-a făcut remarcată prin stilul „băiețesc” pe care l-a adoptat. Încă de când era doar un copilaș, Shiloh prefera să fie tunsă scurt și purta adesea hainele largi ale fraților săi mai mari. Ipoteza conform căreia aceasta și-a dorit dintotdeauna să fie băiat a fost susținută chiar și de mama ei, Angelina, care a declarat în repetate rânduri că cea mică „crede că e unul dintre frați”.

Astfel, recent, în presa internațională au apărut informații cu privire la un posibil tratament pe care Shiloh l-ar urma, pentru a o ajuta pe plan hormonal să se

„transforme”, treptat, într-un băiat. Este de la sine înțeles că tratamentul nu ține de domeniul chirurgiei estetice, schimbarea sexului putând fi obținută pe deplin numai prin această metodă, însă există și un plan de medicație, efectuat în paralel, care să o poată ajuta să aibă mai multe trăsături masculine, cum ar fi îngroșarea vocii sau creșterea părului corporal. Deși informația nu a fost confirmată de mebrii familiei, ziarul spaniol ABC, citat de revista Unica, a susținut că fetița biologică ai celor doi actori ar urma, într-adevăr, un astfel de tratament. 


    Încă de când era micuță, Shiloh a preferat sa adopte un stil „băiețesc”Foto: Arhivă Click
Încă de când era micuță, Shiloh a preferat sa adopte un stil „băiețesc”Foto: Arhivă Click

Deși părinții lui Shiloh sunt cunoscuți pentru faptul că sunt persoane „deschise la minte”, care ar dori probabil ca fiica lor să se identifice cu reflexia din oglindă și să se simtă mai bine în pielea ei, tratamentele hormonale necesare în acest caz ar putea aduce dereglări severe în organismul său încă nedezvoltat, ea având frageda vârstă de 12 ani. De altfel, tratamentul în sine nu este suficient și, ca tranziția să fie completă, cea mică ar trebui să urmeze, bineînțeles, și o serie de intervenții estetice, care la vârsta ei nu sunt recomandate. Conform aceleiași surse, Shiloh este în prezent extrem de afectată de divorțul părinților săi, motiv pentru care Brad Pitt și fetița au petrecut câteva zile împreună în Italia, pentru recreere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Imbatranire FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net