Shawn King, văduva lui Larry King, contestă testamentul scris de mână prin care vedeta de televiziune şi-a lăsat averea copiilor.


La momentul morții reputatului jurnalist, divorțul de Shawn nu fusese finalizat, așa că femeia consideră că o mare parte a averii îi revine ei. Mai mult, aceasta a spus că Larry King avea "o capacitate mintală îndoielnică" în momentul în care și-a întocmit testamentul, de mână, cu două luni înainte de a muri. Conform documentului semnat de realizatorul tv, King a lăsat averea copiilor lui: Cannon şi Chance, urmașii din relația cu Shawn, şi Larry King Jr., fiul său dintr-o relaţie anterioară.

În contestaţia depusă marţi, Shawn Southwick King susţine că testamentul scris de mână „nu are efect juridic în vreun fel”. Ea precizează că documentul este în contradicţie cu cel semnat în 2015, în care era era desemnată executor al averii. În plus, ea a fost numită unicul administrator al King Family Trust, care pare să deţină majoritatea bunurilor soţului ei.

Ea îl acuză pe fiul vitreg că a exercitat o influenţă necuvenită asupra tatălui lui în ultimii ani. Femeia susţine că recent a descoperit „un cont secret” din care King i-a dat fiului lui peste 260.000 de dolari şi afirmă că acestea au fost cadouri inadecvate din proprietatea comună şi sugerează că este posibil să încerce să recupereze o parte dintre ele sau integral.

Larry King a murit la 87 de ani, după ce s-a infectat cu coronavirus

Faimosul jurnalist Larry King şi-a dat ultima suflare la 23 ianuarie, răpus de COVID-19, la 87 de ani. Omul de televiziune s-a infectat cu coronavirus şi a fost internat la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles în urmă cu câteva săptămâni.

La 4 ianuarie a fost mutat la terapie intensivă, dar în ciuda eforturilor depuse de medici, viaţa lui nu a putut să fie salvată.

Larry King a fost însurat de opt ori

Larry King fost însurat de 8 ori cu 7 femei. A avut 5 copii, 9 nepoţi şi 4 strănepoţi. În 1952 s-a însurat cu colega de liceu Freda Miller, dar căsătoria a fost anulată anul următor. În 1961 s-a căsătorit cu Annette Kaye, dar s-au despărţit după câteva luni. Au avut un fiu, Larry junior, pe care Larry l-a văzut abia 33 de ani mai târziu.

Între 1961-1963 şi 1967-1972, Larry King a fost însurat cu Alene Akins, cu care a avut o fiică, Chaia, şi i-a adoptat fiul, pe Andy. Între 1963 şi 1967 a fost căsătorit cu Mary Sutphin cu care are o fiică, Kelly. Între 1976-1983 a fost însurat cu Sharon Lepore. Între 1989-1992 a avut-o ca soţie pe Julie Alexander. Între 1997-2019 a fost însurat cu Shawn Southwick, mai tânără cu 26 de ani ca el, de care a divorţat la 85 de ani. Cu ea are doi fii, Chance (21 de ani) şi Cannon (20 de ani). 

 
 
Loading...