În plină pandemie, actorul Adrian Nartea (38 de ani), pe care toată lumea îl ştie din rolul lui Vlad, din serialul cu acelaşi nume de la Pro TV, are destulă treabă acasă, cu soţia şi fiica sa. În plus, face mult sport, îşi ajută cum poate prietenii şi iese cu bicicleta. Iată ce a povestit actorul pentru Click!


  • Click!: Ce faci în aceste zile? Ai plecat cu familia la părinţi la Braşov sau aţi rămas în Bucureşti?

Adrian Nartea: Stăm în Bucureşti, respectăm regula distanţării sociale, pentru că nu ne dorim să riscăm, atât în legătură cu familia din Braşov, cât şi cu cei de la Suceava. Am petrecut şi Paştele în Bucureşti.

  • Ce activităţi aveţi în casă? Cum vă jucaţi tu şi fiica ta Mara?

Ziua începe cu micul dejun, apoi Mara are lecţii online la grădiniţă, iar noi prin jurul ei, ca să spun aşa. Eu mai lucrez pe laptop, apoi joacă, colorăm, cobor cu Mara în garaj, unde tati face exerciţii şi aşa mai departe. Toate jocurile cu cea mică sunt în casă.

  • Cum i-aţi explicat fetiţei voastre situaţia?

În mare, cum explică şi autorităţile. Există riscul de a ne îmbolnăvi, iar pentru a evita asta, trebuie să stăm acasă. Oricum, pentru cea mică este paradis, pentru că stăm acasă, iar ea e cu noi de dimineaţa până seara.

  • Mai ai timp de făcut sport? Cum te antrenezi?

Da, îmi fac timp, ca de obicei, să fac sport. Fac de câteva ori pe săptămână, exerciţii pentru forţă şi rezistenţă. Norocul meu este că am în garaj bandă de alergare, greutăţi, tot ceea ce trebuie pentru un antrenament complet. Şi tocmai acum am mai mult timp la dispoziţie pentru antrenament, este mult mai bine din acest punct de vedere. Pentru că nu mai am filmări de dimineţa până seara.

  • Ce nu se ştie despre Adrian Nartea?

Sunt multe lucruri pe care lumea nu le ştie despre Adrian Nartea şi prefer să păstrez misterul. Uite, îţi spun un lucru pe care îl ştie puţină lume. Am fost înnebunit după biciclete de mic şi încă mai sunt. Recent am fost să duc mâncare unor bătrâni undeva lângă Bucureşti şi m-am dus cu bicicleta. Mi-a plăcut enorm de mult, mi-am adus aminte de copilărie, cum săream borduri şi cum eram premiant la toate concursurile cu biciclete. E o senzaţie tare frumoasă. Mai am o soră, mai mare cu un an jumătate decât mine, de care chiar m-am apropiat mai mult în această perioadă. Colecţionez şepci şi pălării. Ştiu să gătesc orice vreau. Numai că nu prea exersez, dar îmi iese când vreau.

  • Îţi este dor de filmări?

Cum să nu îmi fie? Îmi este tare dor. Am început să visez cum mă revăd cu echipa, ne îmbrăţişăm, râdem, glumim, cum facem noi de obicei. Îmi este foarte dor de familia „Vlad”.

  • Ce îţi lipseşte cel mai mult din activităţile cotidiene pe care le aveai?

În primul rând îmi lipsesc filmările, apoi condusul. Şi bineînţeles, întâlnirile cu prietenii, ieşirile în oraş, întâlnirile săptămânale cu gaşca din „Vlad”, pentru vizionarea serialului.

  • Ţi-ai anulat filmări, contracte sau vacanţe din cauza pandemiei?

Nu aveam antamată nici o vacanţă, spre norocul meu, deci nu am fost nevoit să anulez nimic. Cât despre proiecte, filmările „Vlad” s-au oprit pentru moment, însă compensez cu altceva. De exemplu, acum m-am apucat de vlogging, mi-am făcut un canal de YouTube. Deşi e fals spus că acum, în perioada izolării avem mai mult timp, cel puţin pentru noi, cei care avem copii. Nu prea ai timp pentru tine, dar dacă eşti organizat îţi faci timp. Şi asta este valabil în general, nu doar pentru perioada aceasta.

3.jpg

Ştefan Iancu, aici în două scene din serial

4.jpg

Ştefan Iancu, aici în două scene din serial

«Fratele» a filmat  pentru «Obsesia Evei»

Fratele lui Vlad, Răzvan ,este interpretat în serialul „Vlad” de Ştefan Iancu (22 de ani), care a mai primit şi alte oferte de lucru în paralel. Actorul a fost solicitat să joace în episodul 2 din sezonul 3 al serialul „Killing  Eve” (”Obsesia Evei”), în care joacă Sandra Oh din „Anatomia lui Grey”. Episodul cu pricina s-a numit „Management Sucks”, a fost difuzat pe 19 aprilie, anul acesta, şi personajul sau, Felix, era un tânăr criminal care se îmbracă în clovn şis care la final este ucis. Ştefan este foarte încântat de acest proiect pentru care a filmat anul trecut peste hotare. Serialul este disponibil şi pe HBO Go.

Citește și:

Cum arată soţiile şi iubitele celor mai sexy actori din serialul "Vlad"

Adi Nartea din «Vlad» şi soţia lui au serbat 10 ani de iubire

Loading...