Sarah JSun, solista care are dansatori cu măşti de canguri, va pleca să cânte în Liban

Ultima actualizare:

    Saraj JSun
Saraj JSun

Deşi e un nou proiect în lumea muzicală, Sarah JSun a ştiut să se facă reamarcată repede datorită show-urilor sale, pentru că în emsiuni şi la spectacole are parte o apariţie aparte, fiind însoţită de doi dansatori cu măşti de canguri, pentru ai introduce pe fani într-o lume suprarealistă.

În plus, Sarah JSun a lansat, de curând, cel mai nou single numit „My place”. Versurile piesei poartă ascultătorul într-un alt loc, departe de lumea reală, unde se poate evada şi unde se poate atinge orice vis.  “ Imi doresc ca mesajul piesei – “My Place” – să atingă sufletele a cât mai multor persoane şi pentru aceasta m-am hotărât să dau puţină viaţă poveştii pe care o spun prin piesa mea. Astfel, tot show-ul, melodia, întruchipeză mesajul piesei” a mărturisit Sarah.

Solista va participa la sfârşitul lunii August la cel mai mare festival din Liban: NRJ MUSIC TOUR 2014, alături de nume mari ale industriei muzicale internaţionale, cum ar fi Indila, Massari, Foxes, Conor Maynard şi multi alţii. Puteţi asculta în continuare piesa “My Place”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net