5 scandaluri uriașe cu Margherita din Clejani. A adormit la BAC, a pozat sexy pe o troiță și și-a făcut sutien din tricolor

Ultima actualizare:
Margherita, în sânii goi, lângă părinţi.
Margherita, în sânii goi, lângă părinţi.

Sunt de senzație pe scenă, unde fac show inedit, însă în viața de zi cu zi liniștea din familia Clejanilor a fost tulburată adesea de comportamentul celor două odrasle, Margherita și Fulgi. Ziua de sâmbătă, 23 mai, a fost extrem de agitată pentru cei doi părinți, Viorica și Ion Manole, care s-au trezit la prima oră cu vestea că fiica lor a provocat un accident rutier. Nu este însă prima dată când Marga le dă bătăi de cap.

Nu trece un an fără ca Manole Miryam Margareta (28 de ani), pe numele ei de scenă Margherita de la Clejani, să nu iasă la rampă cu ceva controversat. Sâmbătă, 23 mai, fiica artiștilor Viorica și Ioniță de la Clejani a provocat un accident rutier în București, din fericire, fără victime. Problemele au apărut în momentul în care polițiștii au testat-o cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv.

Dosar penal pentru că a condus sub influența drogurilor

Au urmat drumul la IML, pentru recoltarea probelor biologice, și dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa substanţelor psihoactive. De parcă fapta aceasta nu ar fi fost de ajuns, Margherita a lansat și câteva declarații halucinante: "Mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Veneam de la terasă. Să nu începem cu aberațiile astea. Nu am consumat alcool, alcoolul nu a ieșit, drogul nu a ieșit. Am accidentat pur și simplu o mașină. Veneam de la o petrecere. Nu e treaba ta dacă s-a consumat sau nu alcool. Nu o să mai declar nimic pentru presa din România, eu sunt de la Hollywood", a fost declaraţia Margheritei. Ulterior, tatăl ei, Ioniță de la Clejani, a venit cu explicații și cu scuze pentru comportamentul fiicei, dar și al soției sale, care a pus frutunul pe jurnaliști.

Și-a făcut sutien din drapelul României pentru un dans lasciv

Dar nu e prima oară când Marga atrage atenția în mod negativ. Anul trecut, în octombrie, solista s-a pozat dansând înfăşurată în steagul României, realizându-și și rochie, și sutien din materialul tricolor. Gestul ei a fost taxat de fanii ei de pe rețelele sociale: ”Ce se întâmplă cu tine? O dai în penibil rău, numai porcării” sau ”Faci de râs drapelul României!”.

S-a pozat cocoțată pe o troiță dedicată eroilor Revoluției

Tot în 2019, dar în luna iunie, Margherita a mai comis o gafă de proporții. Fiica celebrilor Viorica şi Ioniţă din Clejani s-a urcat pe o troiţă dedicată eroilor români, iar imaginile au devenit virale. Solista plecase spre Constanţa cu nişte prieteni şi, la un moment dat, a trecut pe lângă o troiţă dedicată eroilor Revoluţiei, ridicată în martie 1990. Pe monument scria „Veşnică neuitare. Această troiţă este ridicată în memoria eroilor căzuţi în Revoluţie de către Societatea Demnitatea a femeilor din Constanţa”. Tinerei i s-a părut un loc bun pentru a realiza câteva fotografii cu atitudine provocatoare. A fost luată la rost după ce a publicat imaginea pe rețelele sociale și a decis să o șteargă, în cele din urmă. Iată fotografia cu pricina, care nu-i face deloc cinste.


    Margherita de la Clejani a provocat furia fanilor cu o fotografie publicată pe contul personal de Facebookfoto: arhiva Click!
Margherita de la Clejani a provocat furia fanilor cu o fotografie publicată pe contul personal de Facebookfoto: arhiva Click!

A picat BAC-ul de două ori. Prima oară a adormit la examen

Margherita le-a dat bătăi de cap părinților și în 2011, anul în care a dat bacalaureatul. Fata lui Ioniță și a Vioricăi de la Clejani a absolvit liceul Dinu Lipatti, dar primele două încercări ale sale de a promova examenul de maturitate au fost sortite eșecului. Prima dată, chiar, a adormit în timpul concursului, din cauză că era extrem de obosită. "Anul acesta voi încerca din nou să dau BAC-ul, căci anul trecut am adormit cu capul pe bancă la una dintre probe și am fost exclusă de la Bacalaureat", declara Margherita pentru Click!, în vara lui 2012. A doua oară însă a picat cu numai două sutimi, obținând media 5,98. În toamna lui 2012, Margherita a reușit să promoveze Bacalaureatul, cu o medie finală de 6,65. Nu înainte de a mai declara ceva cu sămânță de scandal. "Am scris opt pagini şi am plecat ultima din clasă, pentru că m-am concentrat foarte mult. Îmi zbârnâie şi acum creierii în cap. Sper că a treia oară să-mi poarte noroc, că nici nu-l mai dau. Dacă şi acum pic, sunt mai pornită ca niciodată să mă răzbun pe toţi profesorii. Voi face o grevă în învăţământul românesc şi voi merge la toate televiziunile să fac scandal", declara Margherita pentru Click!, la vremea respectivă.

Margherita de la Clejani a provocat furia fanilor cu o fotografie publicată pe contul personal de Facebook
Margherita de la Clejani a provocat furia fanilor cu o fotografie publicată pe contul personal de Facebook

Scandal-monstru cu tatăl ei, din cauza silicoanelor

"Chiar dăcă tatal meu nu este de acord, eu îmi pun silicoane, ca să mă simt bine în pielea mea. Tata a zis: <În loc să-ți pui silicoane, mai bine îți pui niște creier>. Este decizia mea, sunt majoră, pot să fac ce vreau", declarat Margherita în 2012, când avea 19 ani și își dorea, cu orice preț, un sutien mai plin. În cele din urmă, Margherita și-a văzut visul îndeplinit, însă l-a înfuriat și mai rău pe tatăl ei, după ce a făcut topless, pe Litoral, imagini surprinse, în exclusivitate, de fotoreporterii Click! "Să le ia dracu de silicoane. Silicoanele sunt pe primul plan... Nu e corect să stea la plajă dezbrăcată. Eu nu sunt de acord cu ele, mai bine să-şi ia 20 de cărţi să le citească. În cap trebuie să implanteze carte", spunea Ioniţă, la Acces Direct.

Citește și:

FOTO EXCLUSIV! Viorica de la Clejani, topless la plajă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
Kirk Douglas și Sergiu Nicolaescu Studiourile Buftea jpg
FotoJet (28) jpg
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net