Adela Popescu, poză din intimitate cu Radu Vâlcan: «Și răvășit ești sexi, nene!»

Ultima actualizare:
Radu Vâlcan a gătit pentru Adela
Radu Vâlcan a gătit pentru Adela

Adela Popescu (29 de ani) și Radu Vâlcan (39 de ani) au devenit părinți în urmă cu trei luni, iar acum micuțul le solicită toată atenția. Totuși, asta nu înseamnă că au renunțat complet la momentele de intimitate.

În puținele ore în care micuțul se odihnește, aceștia se răsfață în doi ca la începutul relației. Iar pentru că imaginea soțului ei a impresionat-o, Adela nu s-a putut abține să nu publice o fotografie dintr-una din acele seri în care se bucură de momente de liniște împreună.


    Radu Vâlcan a gătit pentru Adelafoto: Arhiva Personală
Radu Vâlcan a gătit pentru Adelafoto: Arhiva Personală

„Iubire, iartă-mă, nu pot să mă abțin, dar și răvășit ești sexi, nene! Cât despre risotto... ce ar mai fi de spus?”, a scris vedeta pe profilul personal.

Fanii celor doi au avut numai cuvinte de laudă. „Ce frumos, te răsfață, așa și trebuie”, „Ai pozat risotto împreună cu desertul? Ce aș putea să spun? Cu așa desert după fiecare masă, să tot slăbești...” și „Super tare că îți susții soțul! Sexy sau nu, dacă mai și gătește... e de lăudat”, i-au scris prietenii virtuali în rubrica de comentarii. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net