Adevăratul motiv pentru care trupa Akcent s-a destrămat

Ultima actualizare:

    Akcent, pe vremea când Sorin şi Mihai făceau parte din trupăFoto: Facebook
Akcent, pe vremea când Sorin şi Mihai făceau parte din trupăFoto: Facebook

Au cântat 12 ani împreună, iar apoi s-au despărţit cu scandal. Sorin Brotnei şi Mihai Gruia s-au rupt de Adi Sînă, fondatorul trupei Akcent, acum mai bine de un an.

În timp ce Adi a continuat să cânte sub numele de Akcent, Sorin şi Mihai au pus bazele unui nou proiect, Two.

Motivele care au dus la ruptură au fost discutate amplu, iar cei doi foşti membri au susţinut că au fost daţi afară de Adi. Ba chiar, ei l-au dat în judecată pe solist, însă acesta a avut câştig de cauză.

După ce apele s-au liniştit între ei, Adi a decis să explice totul. El susţine că nu a fost cel care a provocat ruptura, iar Sorin şi Mihai nu se mai implicau."Din păcate despărţirea a fost inevitabilă, pentru că ei nu se mai implicau în proiectul Akcent cum o făceau altădată. Mai mult, când am sesizat că au încercat să pună piedici proiectului ne-am întâlnit la o masă rotundă şi am zis să soluţionăm problemele. Din păcate, ei nu au înţeles mesajul şi au continuat să meargă într-o direcţie greşită. Am încercat să rămânem prieteni şi nu s-a putut. După atâţia ani în care am fost ca o familie şi în care am muncit toţi pentru proiectul ăsta, ei s-au ridicat de la masă şi au zis că mergem la judecată", a explicat Adi Sînă la emisiunea Star Magazin. 

image
image
image
image
image
image
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net