Adi Sînă vrea să îi calce pe urme lui Borcea? Anca Serea: «Mai vreau doi copii»

Ultima actualizare:

    Anca Serea și Adi Sînă, alături de fiul lor, Noah, când acesta avea un anișor
Anca Serea și Adi Sînă, alături de fiul lor, Noah, când acesta avea un anișor

Anca Serea și Adi Sînă au o familie frumoasă și numeroasă, însă se pare că cei doi soți nu și-ar dori să se oprească la 5 copii. Recent, Anca Serea a dezvăluit că s-ar vedea din nou în ipostaza de proaspătă mămică, iar partenerul ei e perfect de acord!

Anca Serea şi Adi Sînă, din nou părinţi? Ei bine, acest scenariu s-ar putea întâmpla cât de curând, având în vedere că soții s-au obișnuit deja să facă față provocărilor unei familii numeroase, încât pare că cei doi văd acum aceste sarcini ca fiind floare la ureche. Pentru a simți din nou „bucuria” nopților nedormite și a scutecelor schimbate, aceștia nu spun nu ocaziei de a deveni din nou părinți.

Anca are deja în minte și „planul de bătaie”, știind deja și numărul exact de copii pe care și-l dorește. Vedeta a dezvăluit că este la fel de îndrăgostită de Adi Sînă și că mai vrea alături de el nici mai mult nici mai puțin de doi copii. Având în vedere că reușește să îmbine perfect cariera cu viața de familie, în condițiile în care are deja grijă de cinci copii, vedeta crede că poate face față oricărei noi provocări. 

Chiar în preajma Zilei Îndrăgostiților, Anca Serea a făcut marea dezvăluire. „Încă mai am fantezii cu Adi. Spre exemplu, mai vreau doi copii”, a spus aceasta la Antena Stars. 

Cei doi soți sunt la fel de îndrăgostiți ca la început
Cei doi soți sunt la fel de îndrăgostiți ca la început

Anca Serea şi Adi Sînă formează un cuplu de 8 ani de zile. Înainte să-și unească destinul de cel al lui Adi Sînă însă, vedeta a mai fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher, însă a rămas văduvă la numai 28 de ani, după ce acesta a murit de leucemie. Din mariajul cu primul ei soț Anca are doi copii, pe David şi pe Sara. Alături de noul ei partener de viață, Anca mai are trei copii: Ava, Noah și Moise.

Cei doi par că și-ar dori să îi calce pe urme lui Cristi Borcea, care are în prezent 7 copii cu 4 femei diferite, urmând să devină tătic a 9-a oară atunci când Valentina Pelinel va aduce pe lume fetițele gemene cu care este însărcinată. 

Anca Serea și Adi Sînă și-ar mai dori doi copii
Anca Serea și Adi Sînă și-ar mai dori doi copii

Se pare că Adi Sînă a reușit în cele din urmă să-și convingă soția în privința măririi familiei. În luna martie a anului trecut, Anca explica că soțul ei e cel care și-ar mai dori copii. „Ce mă fac, că el (soțul, Adi Sînă n.r) negociază cu mine să mai facem încă un copil, cel puțin. Bine, el zice doi, dar speră să mă păcălească măcar cu unul”, spunea în urmă cu ceva vreme cea care este numită „mămica eroină”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 04 23 la 12 10 33 logo png
image png
image png
image png
Vlad Gherman și Oana Moșneagu se căsătoresc la doi ani de relație
cub nicoleta luciu png
WhatsApp Image 2024 04 22 at 19 15 39 jpeg
Banner gina pistol png
image
actualitate.net
image
actualitate.net