Elena Ploieșteanu: «Adorm cu botoșeii și cu poza lui Mihăiță în brațe»

Ultima actualizare:

    Elena Ploieşteanu  este acum un  monument  de durere
Elena Ploieşteanu este acum un monument de durere

”Celebrul lăutar al sufletelor”, Nelu Ploieşteanu, şi soţia sa, Elena, sunt un monument de suferinţă, după ce Mihăiţă al lor a părăsit această lume, anul trecut. Femeia îşi alină dorul strângând la piept hăinuţele copilului, iar Nelu se roagă neîncetat.

Elena Ploieşteanu (62 de ani) ne-a făcut dezvăluiri cutremurătoare: ”Dacă ar fi să-mi facă cineva o radiografie ar vedea că sufletul meu este negru de supărare. Merg în fiecare zi la cimitir, vorbesc cu el acolo. Atât mi-a mai rămas să fac pentru Mihăiţă al meu. Pe 21 ianuarie se împlinesc nouă luni de la moartea lui şi o să îi fac parastas. Am dat o parte din haine, dar cele cu care a stat el internat le am în camera mea, sunt nopţi în care dorm lângă ele. I-am păstrat prosoapele, botoşeii din spital, ca să îi simt mirosul. Este greu, plâng în fiecare zi, dorm cu poza lui.

Nelu Ploieşteanu
Nelu Ploieşteanu

Nu poate să îmi scoată nimeni durerea din suflet. Sărbătorile de Iarnă le-au dublat suferinţa: “I-am făcut băiatului brăduţ la mormânt, ca să aibă de toate. În noaptea de Revelion am stat cu el, am plecat de acasă pe la 22.00 şi la ora 00.00 eram acolo lângă el”. Şi Nelu Ploieşteanu ne-a mărturisit că este sfâşiat de durere: “Sărbătorile mele s-au dus, au plecat odată cu băiatul meu. Nu doresc însă nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Moartea copilului e cea mai groaznică durere posibilă. În locul băiatului meu puteam fi eu, maică-sa, era altceva. Însă ordinea doar Dumnezeu o stabileşte.


    Nelu Ploieşteanu
Nelu Ploieşteanu

De când băiatul meu a plecat la bunul Dumnezeu, n-a existat zi să nu mergem la locul lui de veci. Ploaie, vânt, caniculă, viscol, nimic nu ne-a ţinut departe de el. Astăzi vom merge fără doar şi poate la mormântul lui”, ne-a declarat celebrul lăutar. Mihăiţă suferea de tetrapareză spastică, însă o răceală puternică i-a distrus trupul plăpând, aşa că el a pierdut lupta cu moartea, pe 21 aprilie 2018. Nelu mai are patru fiice. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
florin dumitrescu si sotia webp
pepe 1 jpg
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
banner codin maticiuc png
image
actualitate.net
image
actualitate.net