Alexandru Darie nu a vorbit ani buni cu tatăl său. Ce l-a dezamăgit crunt pe regizor

Ultima actualizare:

    Iurie Darie, alături de Anca Pandrea şi de fiul lui, Alexandru Darie, la aniversarea de 80 de ani a maestruluiFoto:Arhivă personală
Iurie Darie, alături de Anca Pandrea şi de fiul lui, Alexandru Darie, la aniversarea de 80 de ani a maestruluiFoto:Arhivă personală

Alexandru Darie a murit miercuri, 18 septembrie. Regizorul şi directorul Teatrului Bulandra era internat de două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti şi se trata de câţiva ani de ciroză la o clinică privată din Capitală. Întreaga copilărie i-a fost marcată de teatru, iar tatăl său şi mama sa, Consuela Roşu, l-au purtat pe scene din întreaga ţară. Ulterior, şi-a descoperit vocaţia în lumea teatrului şi a regizat satire politice. Din nefericire, relaţia cu tatăl său nu a fost una dintre cele mai bune, căci regizorul nu a privit cu ochi buni legătura pe care el o avea cu Anca Pandrea. Securea războiului a fost, totuşi, îngropată atunci când Iurie Darie a primit diagnosticul crunt care i-a adus sfârşitul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
banner adela popescu png
banner laurette png
image
actualitate.net
image
actualitate.net