Alina Eremia începe anul în forță cu lansarea videoclipului piesei „Aripi de Vis” – o poveste despre iubire și regrete. Videoclipul nu este singura noutate din viața cântăreței însă, aceasta apelând recent și la ajutorul medicilor pentru remodelarea nasului.


„Dacă ar fi să găsesc un cuvânt care să cuprindă mesajul piesei, acesta ar fi „regret”. De cele mai multe ori, nu apreciem persoana iubită atunci când este prezentă în viața noastra si vrem să dăm timpul înapoi când e prea târziu. M-am implicat mult în tot ce ține de acest proiect, am pus mult suflet și sper să fie pe placul oamenilor!” , a povestit Alina Eremia despre piesa sa. 

alina-eremia2.jpg

Alina Eremia a suferit recent o operație la nas
Foto: Arhivă personală

Alina Eremia și-a operat nasul

Alina Eremia, artistă Global Records, a avut parte de un an intens, cu multe lansări de piese care au ajuns în topurile celor mai importante radio-uri comerciale din România. Aflată mereu pe drumuri, cântăreața a găsit totuși timp să rezolve un aspect îndelung amânat, care îi dădea bătăi de cap și anume, operația la nas. „La inceputul lui 2020, mi-am facut interventia de deviație de sept și sunt foarte fericită că am scăpat de problema asta care îmi dădea multe bătăi de cap și îmi îngreuna cântatul.”

Pentru anul 2020, Alina Eremia are planuri mari: „Îmi doresc ca focusul meu să fie împartit în mod egal, asupra mea, a felului în care mă dezvolt și asupra muzicii, care nu m-a dezamăgit niciodată. Urmează să revin în studio, pentru că am multe idei care s-au strâns în perioada asta, și sper să se materializeze într-un album anul acesta!”

„Sunt ok. Operația de deviație de sept a fost una reușită. Deși am amânat-o foarte mult timp, trebuia să o fac de acum mulți ani. Foloseam picături de nas în fiecare zi timp de 20 de ani. Se agravase, nu își mai făceau efectul. Rezultau nopți nedormite și migrene.

Au apărut complicații, am făcut rinită cronică. Mi-a fost teamă, știam de metodele clasice de operație și de asta am evitat mult timp să fac asta. Tehnologia a evoluat, și acum operația e mult mai puțin agresivă. Recuperarea este mult mai rapidă, mai ușoară. Sunt multe avantaje”, a povestit Alina Eremia pe rețelele de socializare.

Loading...