Anamaria Prodan, despre căsnicia la distanță: «Eu și Laur avem noroc că suntem amândoi romantici»

Ultima actualizare:
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, la o întâlnire în Abu Dhabi
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, la o întâlnire în Abu Dhabi

Celebra impresară de fotbaliști a revenit la Pro TV cu un nou sezon al emisiunii „Gospodar fără pereche”, cu o primă ediție în care ne-au fost prezentați băieții dornici să-și găsească mândra perfectă. Până când vom face cunoștință și cu fetele bune de măritat, Anamaria Prodan (46 de ani), gazda reality-show-ului, ne-a povestit detalii despre căsnicia ei și ne-a spus cum își „vrăjeşte” soţul atunci când se întâlnesc!

Click!: Prezinţi un nou sezon din „Gospodari fără pereche”, nu îţi este greu să petreci atâta timp departe de familie, de soţul tău?

Anamaria Prodan: Noi am fost dintotdeauna o familie ieșită din tipare, tocmai pentru că am fost, aproape dintotdeauna, împărțiți pe continente diferite. Suntem obișnuiți și ăsta este ritmul nostru. Atunci când ne întâlnim cu toții, trebuie să străbatem mii de kilometri ca să ne vedem, din SUA, Germania, Emiratele Arabe, România. Nu e ușor, dar noi cu asta suntem obișnuiți. Știm să ne bucurăm la maximum de fiecare moment pe care-l petrecem împreună. Iar la „Gospodar fără pereche” știu că, deși alerg prin țară în lung și-n lat, scopul este același: să ajung să potrivesc un bărbat vrednic cu o femeie minunată. Asta încerc să fac acum si vreau musai să le transmit fetelor un mesaj prin intermediul Click!: Am pregătit niște băieți cum n-ați mai văzut în sezoanele trecute, eu zic să intrați și să vă înscrieți pe site până nu-i pierdeți! Credeți-mă pe cuvânt, că e bătaie pe băieții mei!

Anamaria Prodan, o apariție sexy la evenimente mondene
Anamaria Prodan, o apariție sexy la evenimente mondene

Cum te recompensezi faţă de partenerul tău, Laurențiu Reghecampf, atunci când lipseşti prea mult de acasă? Cum vezi tu o seară romantică?

Eu și Laur ne-am găsit numai bine, pentru că suntem amândoi foarte romantici! Pentru noi, atunci când vine în România sau merg eu la el, este aproape obligatoriu să ne petrecem cel puțin o seară numai noi doi, la un restaurant, cu o mâncare bună și câteva ore în care vorbim pur și simplu. Funcționează perfect. Nu trăim în aceeași țară și, deși vorbim zilnic la telefon, altceva e să stăm față în față, să ne bucurăm unul de celălalt. Și asta-mi doresc și pentru gospodarii mei, să-și găsească fete cu care de-abia să aștepte să ia cina, să le privească în ochi și să înțeleagă tot!

Eşti înconjurată de bărbaţi gospodari, te-a inspirat vreunul să-ţi construieşti ceva anume la vila ta?

Vaaaai, am învățat de la mulți câte ceva! Dar cel mai amuzant a fost că și ei au avut de învățat de la mine! Ei se gândeau că vine Anamaria la ei la gospodărie ca o prințesă, dar mulți au fost mirați să afle că și eu am fermă, că știu să mulg, că nu mă dau la o parte de la muncă. Mă învață, îi învăț, dar cel mai important e să le găsesc perechea și acum asta vreau: să văd că se înscriu cât mai multe fete, pentru că o să regrete dacă nu se înscriu!

Care ţi s-a părut cel mai haios gospodar? Sau cel mai atipic?

Doamne, dar nici nu știu ce să aleg, îmi place de toți! Ce pot să spun este că avem băieți pentru toate fetele și de-asta spun că sezonul ăsta, spre deosebire de celelalte, am o recoltă mai... apetisantă de gospodari.

Ai putea dormi cu un animal în pat aşa cum face gospodarul care doarme cu porcul?

Eu nu! Dar sunt sigură că avem o mulțime de fete care o să vadă ce gospodar deosebit și pasionat este Călin și că se vor înscrie. Și, de nu s-au înscris, pun ariciul pe ele! Că am un arici, credeați că eu n-am niciun animal mai.. altfel, așa ca mine?


    Anamaria Prodan, o apariție sexy la evenimente mondene Foto: arhivă personală
Anamaria Prodan, o apariție sexy la evenimente mondene Foto: arhivă personală

În ultima vreme ai apărut îmbrăcată foarte sexy la evenimente. Primeşti multe propuneri indecente? Cum le răspunzi?

N-am ajuns să fiu singura femeie din domeniul ăsta și nici n-am ajuns la vârsta asta luând în serios orice vorbă aruncată în vânt. În lumea mea, mă bucur de respect și apreciere. A trecut vremea când se gândeau să-mi facă propuneri indecente, acum știu cu cine vorbesc și au grijă la cuvintele pe care le folosesc.

Cum te întreţii? Ţii cură? Mergi la sală?

Încerc să am un program cât se poate de echilibrat, însă rar îmi iese. Lucrez non stop, se întâmplă ca eu la 2 noaptea să nu-mi fi terminat telefoanele sau de semnat contractele. Iar acest program imprevizibil mă împiedică de multe ori să am o alimentație strictă. Îmi place la nebunie mâncarea românească și imaginați-vă și voi: cum aș putea refuza când un gospodar îmi oferă șuncă, roșii, brânză și ceapă de casă, servite în curte, la aer curat? Aproape imposibil, nu?

Ce sfat le-ai da bărbaţilor neînsuraţi şi fetelor nemăritate?

Bărbaților neînsurați vedeți în emisiune ce le spun și ce sfaturi le dau. Însă fetelor le spun așa: nu mai pierdeți vremea! Am 10 bărbați minunați care vă așteaptă. Și nu exagerez cu nimic când zic minunați, o să vă pară rău că nu v-ați înscris dacă o să fie prea târziu. Mai aveți puțin timp, fuga pe gospodarfarapereche.protv.ro

Câţi fini ai?

Dar crezi că eu mai știu? Nu contează cantitatea în cazul ăsta, ci numai calitatea! Ne-am ales fiecare pereche de fini pentru că am simțit la momentul respectiv că avem lucruri în comun, că putem fi mentori, că le putem fi aproape. Oriunde aș merge în țara asta, am niște fini. Și-i iubește nașa pe toți!

Cât de mult te uiţi la TV? Ce emisiuni preferate ai?

Din păcate, nu prea am timp să mă uit la televizor cât de mult mi-aș dori. Nu ratez niciun meci important, pentru că trebuie să fiu mereu la curent cu tot ce mișcă, bineînțeles. Iar la emisiunea „Gospodar fără pereche” mă uit întotdeauna cu un ochi critic, mă analizez foarte mult și văd dacă gesticulez prea mult, cum îmi stă în fire!

Ce îți place să mânânci şi ce ştii să găteşti?

Laur e regele gătitului la noi în casă, eu degust și dau verdictul. Nu-s deloc mofturoasă, dar nu o să spun niciodată nu mâncărurilor românești.

Citește și:

EXCLUSIV Prima reacţie a Anamariei Prodan după corecţia aplicată lui Alexa: «Eu şi Dan ne-am împăcat!»

Cum a slăbit Anamaria Prodan 17 kg. A devenit dependentă de două alimente

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net