Andra, care a fost ajutată de părintele ei, Alexandru Mihai, să devină mare vedetă, a decis, după 25 de ani de colaborare, să nu-l mai ia cu ea la concerte.


Pe  Andra Măruță (31 de ani), jurata emisiunii „Românii au talent” (PRO TV), am întâlnit-o luni, la Teatrul ”Nottara”, unde a venit pentru a-l susține, alături de soțul ei, Cătălin Măruţă, pe solistul Liviu Teodorescu, care a bifat două concerte de excepție. Înainte de spectacol, celebra solistă  ne-a povestit despre familie, despre tatăl ei, Alexandru Mihai,care a însoțit-o încă de mică la concursurile muzicale,  dar și despre colegii ei de jurizare.

 

  • Click!: Andra, ce surprize le mai pregăteşti fanilor?
  • Andra: Recent am lansat videoclipul piesei “Indiferenţa”, o piesă dragă mie. Şi vineri încep live-urile de la „Românii au talent”, la Pro TV.

 

  • Asta înseamnă că nu vei mai avea concerte vinerea...
  • Da, însă voi avea joia, sâmbăta și duminica. În fiecare vineri voi fi în direct, la „Românii au talent”, pe PRO TV.

 

  • Când ai timp să faci și muzică și televiziune?
  • Dacă ai şi o echipă, precum am eu, una fiind cea de la casa de discuri Media Pro Music, şi alta cu Măruţă în frunte, care să-ţi programeze şi să-ți organizeze bine timpul şi apariţiile, reuşeşti. Soţul meu este mereu cu mine, e peste tot şi se implică în proiectele mele.

 

  • Dar tatăl tău nu te mai însoțește la concerte? Era mereu lângă tine, încă din copilărie.
  • Este şi el implicat în în proiectul Andra, dar am lăsat lucrurile mai uşor. Pentru că nu vreau eu, fata lui, să fie suprasolicitat. Sunt mereu într-o alertă şi fugă, de la un eveniment la altul, dar ţin pasul şi ritmul acesta. Vreau să-l menajez din dragoste şi din respect pentru ceea ce a făcut pentru mine. Mama e şi ea acolo, mă ajută cu copiii.

 

  • Ce faceţi în timpul liber?
  • Ne plimbăm cu bicicletele. Copiii mei mă învaţă, acum, la 31 de ani, să merg cu bicicleta şi sunt extrem de bucuroasă când petrecem timpul aşa, pentru că îmi încarc bateriile. Sunt ocupată şi am destulă treabă, dar are cine să gătească pentru copii, face şi mama. Iar eu mai pregătesc câte o pizza sau câte o negresă, în weekend-uri. Sau facem limonadă, ca să nu bem sucuri acidulate.

 

  • Te-am văzut, într-o fotografie, alături de Moga, Antonia şi Alex Velea. Vei colabora cu ei?
  • Eram la studioul de înregistrări şi nu e exclus să lucrez cu ei. Cu Alex am cântat la Ateneu şi la Sala Palatului, nu se ştie niciodată ce urmează.

  • Încep live-urile la ”Românii au talent”. Ce ne poți spune despre colegii tăi?
  • Sunt diferiţi, dar am ce învăţa de la fiecare în parte. Şi mă bucur că sunt într-un astfel de proiect TV, alături de Florin Călinescu, Andi Moisescu și Mihaela Rădulescu. Pentru că eu nu sunt un om de televiziune, însă am devenit între timp.

 

  • Petreci mult timp alături de ceilalți juraţi?
  • La preselecţii, da, însă atunci când sunt live-urile fiecare vine din altă parte şi suntem ocupaţi. Mergem toţi la masă, atunci când se filmează preselecţiile. Reuşeşti să-i descoperi altfel pe lângă faptul că sunt profesionişti în televiziune, ai şi nişte oameni minunaţi alături de tine. Sunt colegi de treabă care sunt dispuşi să te ajute cu orice, la orice oră.

 

  • Ai cântat cu Andi Moisescu. O vei corupe și pe Mihaela Rădulescu?
  • Andi a cântat cu mine la Ateneu şi mai fredonăm şi în pauzele de jurizare. Mihaela Rădulescu, fiind între noi, ne aude şi o cam zăpăcim, așa că eu cred că e îndeajuns. O încurajez pe Mihaela să cânte, însă ea nu ştie că poate și o voi ajuta. Aşa că vrea, nu vrea, o să cânte şi ea, în curând!   
 
 
Loading...
Citeste tot despre: