Antonia face bani mai mult din reclame, decât din muzică

Ultima actualizare:

Este frumoasă, faimoasă și modernă iar, cu aceste trei ingrediente, Antonia a avut lipici la brandurile mari. Anul acesta a fost extrem de bun din punct de vedere financiar, pentru că a reușit să semneze contracte cu 3 firme de renume care i-au adus vedetei onorarii de peste 130.000 de euro. În concluzie, ea face bani mai mulți din reclame, decât din muzică.

Bilanțul ultimilor doi ani este unul foarte bun. Antonia a avut numai de câștigat, pe de o parte din muzică, pe de altă parte din reclame. A făcut reclamă la Avon, Benvenuti și BabyLiss, iar aceste colaborări i-au băgat în buzunar sume frumușele.

Iată că anul acesta a fost mult mai profitabil, pentru că celebra artistă și-a asociat imaginea cu trei branduri de top, iar contractul a fost semnat pentru o perioadă mai lungă de timp.

Iubita lui Alex Velea a semnat cu celebra companie care oferă servicii de telefonie mobilă Vodafone. Apare zilnic pe toate posturile tv, alături de Alex Dima, iar acesată colaborare este una dintre cele mai mari pentru artistă, dar și cele mai bănoase.  

În primăvara acestui an, bruneta superbă a mai pus mâna pe un contract cu un brand exclusivist de produse de voiaj, Ella Icon, cu care a semnat pe o perioadă de un an. Acest deal i-a adus Antoniei 30.000 de euro în conturi. Al treilea contract este cel cu o firmă de produse de curățare.

O vedem alături de băiețelul ei Dominic, în timp ce face reclamă la balsamul de rufe Coccolino. Toate acestea colaborăei însumează peste 130.000 de euro, iar Antoni ar putea trăi liniștită doar din asocieri de imagine. Am putea spune că vedeta câștigă chiar mai bine din reclame, decât din muzică! Așadar, Antonia e o adevărată mașină de făcut bani și are pentru cine să muncească, pentru că acasă o așteaptă trei copii superbi.

image
image
image
image
image
image
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net