Asia Express sezonul 4. Cine e Zarug și cu ce se ocupă. A șocat la "Chefi la cuțite" cu tocurile și cu discursul

Ultima actualizare:

    CIne e Zarug de la Asia Express
CIne e Zarug de la Asia Express

Zarug, pe numele real de Mihai Dan Zarug, face parte din noul sezon Asia Epress, unul dintre cele mai dure reality-show-uri ale momentului. Acesta este mai pregătit ca niciodată să plece în cea mai mare aventură a vieții sale pe „Drumul Împăraților”, alături de Lorelei, cea cu care formează o echipă.

Zarug se numără printre cei 18 concurenți de la "Asia Express", sezonul 4, însă foarte puțini știu cu ce se ocupă în viața de zi cu zi și cine este el, de fapt.

Concurentul nu este foarte cunoscut pe micile ecrane, însă se bucură de un succes răsunător în mediul online, acolo unde este foarte activ și își ține comunitatea de prieteni la curent cu cele mai importante evenimente din viața lui.

“Mie încă nu-mi vine să cred că m-am înhămat la Asia Express. Acum puţin timp, mi-ar fi îngheţat sângele în vene la ideea că aş putea face asta, diferit de data asta e că, atunci când am primit propunerea, am ştiut din prima secundă că aş fi regretat să nu o trăiesc. Cred că va fi mega fun, psihotic şi pe alocuri înfricoşător, şi mai cred ca va fi the best middle life crisis ever”, a mărturisit Zarug.

Cine este Zarug, concurentul sezonului 4 Asia Express

Concurentul Asia Express a cochetat cu televiziunea, însă a preferat să își desfășoare activitatea pe rețelele sociale. Deși nu este o figură foarte cunoscută de public, Zarug se mândrește cu o carieră în lumea modei, unde este designer vestimentar.


    Zarug și Lorelei Bratu două nume celebre în zona digital
Zarug și Lorelei Bratu două nume celebre în zona digital

De asemenea, în anul 2018, Mihai Dan Zarug și-a făcut simțită prezența și în cadrul emisiunii "Chefi la cuțite".

Citește și: Asia Express sezonul 4. Cine este Lorelei Bratu, cel mai cunoscut model plus size din România

"Sunt designer, fac haine. Sunt o ființă paradoxală, care în proporții de 50% și-ar dori să se ascundă acum sub scaunul ăsta, iar cealaltă jumătate înclină spre exprimare. Singurul lucru pentru care nu a; fi venit la această emisiune este frica de penibil. (...) Tata e pe jumătate armean, deci și eu am origini armenești.", a spus designerul la "Chefi la cuțite".

La cei 39 de ani, Zarug impresionează cu felul său carismatic, dar și cu stilul vestimentare extravagant. De asemenea, se bucură de peste 6.900 de urmăritori pe contul oficial de Instagram, semn că este apreciat și îndrăgit de foarte multe persoane.

Concurentul are și un alint deosebit, prietenii îi spun "Papu". În ceea ce privește viața profesională, Zarug a absolvit Facultatea de Drept și a lucrat în acest domeniu timp de 2 ani ca jurist, însă și-a dat seama că nu este pentru el acest lucru.

"Primul meu brand a fost dedicat bărbaților, pentru că am vrut să fiu diferit de toată lumea. M-am gândit să fac o modă pentru bărbați exact așa cum îmi place mie, chiar dacă aveam numai cliente femei. Într-un final a trebuit să renunța la această idee și să mă adresez în mod direct femeilor. La modă este pentru mine întotdeauna personalitatea și autenticul.", a mai adăugat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net