Au tremurat de frig când au ajuns în Madagascar

Ultima actualizare:

    Dorian Popa
Dorian Popa

Miercuri dimineaţă, cele trei echipe ale reality-show-ului „Ultimul trib”, care va fi difuzat la Antena 1 în această toamnă, au plecat spre Madagascar, cu o cursă spre Paris, unde urmau să facă escală. Dorian Popa, Sorana, Cruduţa sau Dima Trofim au tot transmis în direct pe rețelele sociale, din aeroporturi, ţinându-şi fanii la curent cu ultimele noutăţi.


    Dorian Popa și gașca  ne-a anunțat că acolo  sunt doar 12 grade
Dorian Popa și gașca ne-a anunțat că acolo sunt doar 12 grade

După ce au aterizat în Antananarivo, capitala Madagascarului, concurenții au avut o surpriză neplăcută. Primul gând al lui Dorian Popa (30 de ani), când s-a dat jos din avion, a fost să mai pună o geacă pe el. “Este foarte frig şi sunt doar 12 grade”, a spus el în filmulețul de pe Instagram. Mai mult, solistul şi-a anunţat fanii că acelea au fost ultimele cadre cu ei, filmate cu telefoanele mobile, pentru că apoi acestea le vor fi luate în momentul în care vor ajunge la destinaţie. 

image
image
image
image
image
image
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net