Luni, 22 octombrie, a fost o zi cu emoţii pentru Cătălin Gheorghe (26 de ani), poreclit Tomată. În jurul prânzului, iubitul Elenei Băsescu (38 de ani) şi-a inaugurat pizzeria din Piaţa Victoriei, a muncit cot la cot cu angajaţii, iar spre seară a primit o vizită de infarct: însuşi Băse a trecut să vadă cum merg treburile.


De când iubitul ei şi-a mai deschis o afacere în domeniul culinar, Elena Băsescu a devenit din ce în ce mai activă pe reţelele sociale şi se ocupă cu partea de promovare.

Pune poze, filmuleţe, noutăţi şi îi ţine pe fani la curent cu tot ce mişcă în familia ei. Aşa se face că luni, pe seară, mezina fostului preşedinte al României a făcut un album foto pe Instagram, în care personajul principal era chiar tatăl ei.

b25-actu-2.jpg

Traian Băsescu – client, Cătălin Tomată – patron şi casier

 

Traian Băsescu (66 de ani) venise în inspecţie la pizzeria inaugurată în aceeaşi zi de către viitorul ginere şi unde pizza se taie cu foarfeca şi se vinde la suta de grame, cu preţuri între 7 şi 12 lei. Băse părea satisfăcut, era vesel, semn că ce a gustat a fost pe placul lui. Tot aproape de Cătălin şi de Elena a fost şi în perioada în care aceştia au renovat complet celebra vilă în care locuiesc, din strada Ştefan Mihăileanu, şi care a intrat în reparaţii capitale încă de la începutul verii.

b35-actu-3.jpg

Traian Băsescu intră în casa din Mihăileanu

 

Recent, fotoreporterii Click! l-au surprins pe Traian Băsescu într-o vizită-fulger acasă la EBa, de parcă ar fi dorit doar să vadă că totul este în regulă. A plecat după 20 de minute, însoţit de SPP-işti. De mare ajutor le-a fost şi pe 14 octombrie, la botezul micuţei Anastasia, fetiţa pe care Elena a adus-o pe lume pe 4 iunie.

Băse şi soţia lui, Maria, au stat în permanenţă cu ceilalţi doi nepoţi, Sofia Anais (5 ani) şi Traian Junior (3 ani şi 9 luni), pentru ca Elena şi Cătălin să fie cât mai puţin stresaţi la eveniment.

Loading...