Bobonete, alias Bobiţă din «Las Fierbinţi», e vocea lui Olaf din «Regatul de Gheaţă 2»

Ultima actualizare:

    Mihai Bobonete  este ”Bobiță”  în ”Las  Fierbinți”
Mihai Bobonete este ”Bobiță” în ”Las Fierbinți”

Sfârşitul de an este unul plin pentru Mihai Bobonete, interpretul cârciumarului Bobiţă din îndrăgitul serial „Las Fierbinţi” de la PRO TV. Pentru că Mihai Bobonete are filmări, spectacole de stand-up comedy și evenimente mondene. Din 22 noiembrie îl vei auzi pe Mihai Bobonete şi pe coloana sonoră a filmului de animaţie „Regatul de gheaţă 2”, unde i-a împrumutat vocea omului de zăpadă Olaf.

Chiar dacă se apropie sfârşitul de an, Mihai Bobonete este neobosit căci are multă treabă până la finalul anului 2019. Zilele acestea filmează deja pentru sezonul nou din primăvara anului viitor al serialului „Las Fierbinţi” de la PRO TV, unde îl interpretează pe cârciumarul Bobiţă. Luni, a fost invitat la emisiunea prietenei Oana Mareş, la „OanaApp” (TVR 2). În plus, pe 6 şi 7 decembrie, la Sala Palatului, are două reprezentații ale spectacolului „Stand-Up Comedy cu Bobonete, Diță, Rait, Văncică 2019”. Acolo veţi vedea şi veți auzi pe viu umorul fin pe care îl fac cei patru actori pe care îi ştiţi deja din serialul de la PRO TV.

Un bilet la show-ul Mihai Bobonete costă între 100 și 250 de lei

Biletele s-au pus în vânzare şi costă 250 de lei, la VIP, 175 de lei, 125 de lei şi 100 de lei pesntru restul categoriilor. „Noi suntem datorită vouă, suntem fideli publicului de stand-up și venim pentru al șaselea an la Sala Palatului cu un show nuclear. Vor fi glume, stand-up comedy #6, sută la sută!”, au spus comedianții. În plus, Mihai Bobonete are de filmat diverse promo-uri pentru postul de televiziune unde lucrează şi diverse spoturi pentru campaniile din care face parte.

Mihai Bobonete a revenit la personajul Olaf

În această vară, actorul Mihai Bobonete a postat pe conturile sociale un mesaj în care le-a spus fanilor că şi-a împrumutat vocea pentru personajul Olaf din prima parte a filmului de animație „Frozen – Regatul de gheaţă”. „Pentru cei care încă mai au dubii… Aflați că vocea lui Olaf este a mea în versiunea dublată în română. Acum, ţinând cont că vine «Frozen 2», nu ştiu dacă tot eu. Ultima oară le-am cerut o sumă modică ăstora cu dublajele şi tot li s-a părut mult. Vedem ce o fi”, a scris actorul din „Las Fierbinţi” pe conturile sociale. S-ar părea că actorul și firma care s-a ocupat de dublarea în română a producției de animație au ajuns la o înţelegere, iar Mihai Bobonete este din nou vocea lui Olaf, în partea a doua a filmului care are premiera pe 22 noiembrie 2019.

«Regatul de Gheaţă 2» are tot o muzică specială

Producția „Frozen / Regatul de Gheață” a fost lansată în anul 2013 și a devenit cel mai de succes film de animație al tuturor timpurilor și a câștigat atunci și Premiul Oscar. Și celebra melodie din film „Let It Go”, compusă de Kristen Anderson-Lopez și Robert Lopez, a câștigat Oscarul pentru cel mai bun cântec original dintr-un lungmetraj. Pentru noul film din serie, cei doi Lopez au compus șapte melodii originale care abundă de atmosfera filmului, dar și de emoție, distracție și acțiune. Cei doi spun că fetele lor au fost sursa de inspirație pentru muzica fabuloasă din primul film și că acum, la cel de-al doilea film, au apelat din nou la ele. „Anna și Elsa cresc. Și fiicele noastre cresc. Sunt apropiate ca vârstă de fiica lui Jennifer Lee (regizor - n.r.). Pe măsură ce devin mai independente și iau propriile decizii, vor avea de gestionat momente de criză fără ca noi să fim lângă ele să le ajutăm, este o etapă nouă în viața noastră ca părinți, iar asta se regăsește și în film”, a spus Andreson-Lopez.

«Regatul de Gheaţă 2» este inspirat din basmele lui Andersen

Păstrând aceeași notă din primul film inspirat de povestea „Crăiasa Zăpezii”, scrisă în 1845 de Hans Christian Andersen, „Frozen II / Regatul de Gheață II” abundă în elemente de mitologie și basme care au fost create pentru a explica inexplicabilul. Noua poveste are loc la trei ani de la aventurile din primul film. Acum, Elsa e regină, iar Anna e foarte fericită că îi are pe toți cei dragi aproape – Elsa, Kristoff, Olaf și Sven. În plus, legătura dintre surori este foarte trainică. Însă, potrivit realizatorilor, ușor-ușor își face simțită prezența un fior de neliniște, care va declanșa o nouă aventură formidabilă, dar va și aduce acea claritate de care toți au nevoie pentru a-și duce viața mai departe. „Frozen II / Regatul de Gheață II” e și mai epic și mai plin de aventură, potrivit regizorului Chris Buck. Cel mai important este, însă, că cele două filme, împreună, sunt o poveste completă. Produs de Walt Disney Animation Studios, filmul „Frozen II / Regatul de Gheață II” este distribuit în România de Forum Film România. Biletele s-au pus deja în vânzare, iar  premiera cinematografică va avea loc pe 22 noiembrie, filmul putând fi vizionat în formatele 3D, IMAX, subtitrat și dublat.

Citește și:

VIDEO Mihai Bobonete, teroare în Grecia din cauza tornadei care a ucis 7 oameni: «Am fost la un pas să o mierlim»

Mihai Bobonete, mesaj emoţionant pentru soţia lui: ”Te iubesc mai mult ca niciodată!”

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net