Borcea o ţine pe Valentina Pelinel în apartament de 1 milion de euro

Ultima actualizare:

    Fostul patron dinamovist a mutat-o pe Valentina Pelinel într-un apartament cu cinci camere, imediat ce a aflat că-i va face al şaptelea copilFoto: Click!
Fostul patron dinamovist a mutat-o pe Valentina Pelinel într-un apartament cu cinci camere, imediat ce a aflat că-i va face al şaptelea copilFoto: Click!

Chiar dacă este închis într-o celulă de câţiva metri pătraţi, pe care o împarte cu cel puţin trei persoane, Cristi Borcea îşi doreşte ca femeia care-i va dărui al şaptelea moştenitor să trăiască în lux. În toamna anului trecut, afaceristul a mutat-o pe Valentina Pelinel într-un penthouse pentru care plăteşte chirie de 3.000 de euro.

Cristi Borcea (46 de ani) iubeşte copiii, doar aşa se justifică faptul că în decurs de 18 ani el a devenit tată de şase ori, lăsând gravide trei femei. În vara acestui an, cifra urmaşilor creşte la şapte pentru că amanta Valentina Pelinel (35 de ani) este şi ea gravidă. În mai, blondina va naşte un băiat, iar vestea l-a bucurat enorm pe Borcea, chiar dacă acasă îl mai aşteaptă încă trei băieţi: Patrick (18 ani) şi Mihai Angelo (12 ani) cu prima soţie, Mihaela, şi, George Alexandru (3 ani) cu a doua soţie, Alina.

Locuinţa este la ultimul etaj al clădirii din Cartierul Francez
Locuinţa este la ultimul etaj al clădirii din Cartierul Francez

Deşi Gigi Becali spunea că finul său l-a asigurat din puşcărie că îşi iubeşte soţia în procent de 90 la sută, iar pe Valentina, doar 10 la sută, se pare că situaţia nu este chiar aşa. Dovadă sunt ”tratamentele” cu care Borcea o răsfaţă pe fosta nevastă a lui Cristi Boureanu. Când a auzit că este însărcinată, afaceristul i-a asigurat tot confortul Valentinei.

Apartamentul are 5 camere și o terasă de 85 mp
Apartamentul are 5 camere și o terasă de 85 mp

Aşa că, dintr-un apartament modest în care blonda stătea în cartierul Militari, Borcea a mutat-o într-un penthouse de lux aflat într-o zonă rezidenţială, unde doar bogătaşii îşi permit să locuiască. Mai precis, el a închiriat ultimul etaj al complexului Persepolis situat în Cartierul Francez, în apropierea Parcului Herăstrău, pentru care plăteşte lunar suma de 3.000 de euro. Nu e o sumă mică, dar merită fiecare bănuţ.

Băile au finisaje de lux
Băile au finisaje de lux

Pelinel se bucură de un adevărat lux, căci apartamentul are cinci camere, o suprafaţă de 260 de metri pătraţi şi o terasă de 85 de metri pătraţi. Întreţinerea depăşeşte 250 de euro, complexul are pază asigurată, iar Valentina se poate răsfăţa la jacuzzi, piscină, fitness sau saună. Preţul unui astfel de imobil poate ajunge şi la un milion de euro, însă Borcea nu a vrut să-l cumpere pentru că Valentina urmează să plece pentru o lungă perioadă în America, unde se pare că va naşte.

Relația Valentinei cu Borcea, acoperită de prietenele ei

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au o relație încă din 2010, cu toate că în acel moment ea era căsătorită cu politicianul Cristian Boureanu, iar el cu Mihaela, prima soție. Cristi și Valentina reușeau să se vadă regulat, iar complici le-au fost, de fiecare dată, prietenele manechinului, toate ”fete de oraș”.

Cristi Borcea s-a îndrăgostit nebunește de Valentina în urmă cu mai bine de cinci ani, pe vremea când era căsătorit cu Mihaela, cu care avea de câțiva ani doar o relație de fațadă.

Fostul șef de la Dinamo o iubea însă și pe Alina Vidican, cea care i-a devenit soție din 2011. Asta nu l-a împiedicat să o curteze și pe Pelinel, cu care s-a și combinat în 2010, chiar dacă ea era căsătorită cu Boureanu. Poate vă întrebați cum era posibil ca cei doi amorezi să se întâlnească în mod regulat. Nimic mai simplu! Cristi Borcea era oricum mereu disponibil, relația cu Mihaela nefiind o problemă, iar Boureanu nu era greu de ”driblat”.

Cu atât mai mult cu cât Valentina le-a avut alături pe cele mai bune prietene, cu ajutorul cărora a reușit să-și ”camufleze” relația cu Borcea. Și în prezent, manechinul este nedespărțit de Andreea Vișoiu, Andreea Nicolau, Diana Șucu și Sanda Mihai, pe care le consideră ca parte din familie. ”

Gurile rele” nu vorbesc în termeni tocmai laudativi despre anturajul Valentinei. Sunt de notorietate scandalurile în care amicele lui Pelinel au fost implicate de-a lungul timpului, cele mai multe având implicații conjugale, divorțuri și amantlâcuri.

Concret, despre Sanda Mihai s-a spus că a fost motivul divorțului lui Liviu Negoiță, primarul sectorului 3, de Carmen, fosta lui soție. Andreei Vișoiu i s-au pus în cârcă mai multe relații cu bărbații din lumea bună a Bucureștiului, printre care și cu nepotul lui Cornel Dinu. Toate până l-a găsit pe miliardarul Valentin Vișoiu, cercetat acum în mai multe dosare penale. Acesta era căsătorit și avea copii, dar Andreea a reușit să-l facă să se îndrăgostească și să se despartă de nevastă pentru a o lua de soție.

”Cârcotașii” au făcut dezvăluiri și despre o altă bună prietenă a Valentinei, Andreea Nicolau, divorțată de mai bine de doi ani de omul de afaceri Horațiu Nicolau. Culmea, ea și fostul soț au fost nașii de cununie ai cuplului Pelinel-Boureanu. Andreea ar fi fost implicată într-o relație cu Stelian Gheorghe, denunțătorul din dosarul Microsoft, acuzat și în dosarul ANPR.

Se zvonește în oraș că cel poreclit Stelu nu mai reușea să scape de amanta Andreea, care-l urmărea inclusiv în vacanțele pe care acesta le petrecea cu soția și copiii în Franța și Italia.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net