Buzdugan și Morar și-au cerut scuze la Ambasada Congo pentru ”coada de maimuțe”

Ultima actualizare:

    Daniel Buzdugan, Julie Mayaya, Dl. Bomoy Losila Nixon - Însărcinat cu Afaceri a.i., Mihai Morar, Kalenda Shimat Albert - Prim Secretar (de la stânga la dreapta)foto: Ambasada R.D. Congo
Daniel Buzdugan, Julie Mayaya, Dl. Bomoy Losila Nixon - Însărcinat cu Afaceri a.i., Mihai Morar, Kalenda Shimat Albert - Prim Secretar (de la stânga la dreapta)foto: Ambasada R.D. Congo

Scandalul provocat de matinalii de la Radio Zu, Daniel Buzdugan și Mihai Morar, în urma amicalului România-Congo, din 25 mai, pare să se apropie de sfârșit. Spășiți, cei doi realizatori și-au cerut scuze la Ambasada R.D. Congo.

Postul de radio a publicat pe site o imagine cu Buzdugan și Morar la Ambasada Congo, lângă reprezentanții statului african în România. Încercănați, îmbrăcați în haine cernite și vădit apăsați de scandalul mediatic pe care singuri l-au provocat, cei doi matinali s-au dus joi, 2 iunie, la ambasadă pentru a-și cere scuze.

”La inițiativa și solicitarea postului Radio ZU, în ziua de 02 iunie 2016, domnul Bomoy Losila Nixon, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei Republicii Democratice Congo în România a primit reprezentanții postului de radio.Scopul vizitei a fost prezentarea de scuze personale din partea domnilor Daniel Buzdugan și Mihai Morar către Republica Democratică Congo și, în special, către echipa națională de fotbal a acesteia, în urma derapajului profesional avut în emisiunea difuzată în dimineața zilei de 26.05.2016.Domnul Însărcinat cu Afaceri a.i. și-a exprimat nemulțumirea și mâhnirea pentru această situație creată dintr-o simplă gafă și a acceptat respectivele scuze”, se precizează într-un comunicat publicat, în limbile română și franceză pe site-ul Radio ZU.

Reamintim că după meciul amical România-Congo de săptămâna trecută, care s-a terminat cu un scor egal de 1-1, matinalii Mihai Morar şi Daniel Buzdugan au folosit termeni ofensatori pentru a-i descrie pe jucătorii congolezi, dar şi pe suporterii acestora. „Galeria lui Congo se cheamă Coadă de maimuţă. La intrările în stadionul unde s-a ţinut meciul cică era o coadă de maimuţe, n-ai văzut aşa ceva. Cei din Congo au venit cu 8.000 de maimuţe, au fost susţinuţi de 8.000 de maimuţe“ şi „Mâna la piept toată lumea, pentru imnul statului Congo. Hai, toate maimuţele laba la blană!“, sunt doar câteva ditre remarcile celor doi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net