Florin Călinescu, mărturisire dureroasă. „La cât e înmormântarea? La 1?”

Ultima actualizare:

    Florin Călinescu și-a amintit de dramele prin care a trecut în cadrul emisiunii "Românii au talent"Foto: captură foto/ProTv
Florin Călinescu și-a amintit de dramele prin care a trecut în cadrul emisiunii "Românii au talent"Foto: captură foto/ProTv

A început sezonul al șaptelea al competiției „Românii au talent”. Vineri, 14 februarie, a fost difuzat primul episod al acestui sezon și după cum era de așteptat, a fost plin de surprize.

Deși un concurent i-a impresionat pe jurați prin dansul său, Mihaela Rădulescu a observat în ochii tânărului foarte multă tristețe. Cu toții și-au dat seama că talentatul dansator a trecut printr-o suferință care l-a marcat, dar l-a și ajutat să se perfecționeze.

Florin Călinescu a intervenit și a încercat să-l facă pe participant să înțeleagă că dramele personale nu au nicio legătură cu reprezentația de pe scenă și nu trebuie să se lase distras de acestea. Actorul s-a dat pe sine ca exemplu, știind foarte bine ce înseamnă să pierzi niște persoane dragi din viața ta, dar cariera să te oblige să-ți asunzi suferința.

A învățat această lecție dură atunci când era actor la teatru, iar directorul nu i-a luat în seama drama prin care tocmai trecea, fiind în pragul unui spectacol. „La cât e înmormântarea? La 1.00? e ok, spectacolul e la 7.00, poți să vii”, l-a parafrazat Florin Călinescu pe fostul său director de teatru.

Florin Călinescu a trecut prin două drame care l-au marcat

În 2012, Florin Călinescu și-a pierdut fiul cel mic, Luca, pe care l-a găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Praga. A fost o a doua grea lovitură după ce în urmă cu șapte ani îi murise și soția. Nu se știe nici până azi care a fost motivul care l-a îndemnat pe Luca să recurgă la un asemenea gest extrem, dar tatăl său a fost dărâmat de durere. „De când a fost anunţat de tragedie, Florin Călinescu nu mai e om. Stă în grădină, pe o bancă, şi repetă întruna «Nu înţeleg. Nu înţeleg de ce»", declaraseră atunci apropiații lui Florin Călinescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net