Cântăreţul de muzică populară Anton Achiţei a încercat să se sinucidă într-un hotel. A fost salvat de angajaţi

Ultima actualizare:

    Anton Achiţei are 73 de ani
Anton Achiţei are 73 de ani

Interpretul de muzică populară Anton Achiţei a încercat să se sinucidă într-o cameră de hotel, vineri spre sâmbătă noaptea (29 spre 30 noiembrie). El se afla la Suceava pentru a înregistra câteva melodii şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean "Sf. Ioan cel Nou".

La sfârşitul lunii trecute, Anton Achiţei a venit la Suceava pentru a înregistra câteva piese muzicale. S-a cazat la un hotel, iar, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie s-ar fi dus în baie şi s-ar fi tăiat cu o lamă la încheietura şi în zona antebraţului mâinii stângi. Cu toate că a sângerat destul de mult, cântăreţul a supravieţuit. El s-a speriat şi si-a sunat un prieten căruia i-a povestit ce a făcut. Amicul lui Achiţei a sunat la recepţia hotelului, iar angajaţii unităţii de cazare au cerut sprijin medical. 

Interpretul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, unde a fost diagnosticat cu sindrom depresiv. Surse neoficiale susţin, conform adevarul.ro, că Achiţei ar fi refuzat să accepte internarea în Secţia de Psihiatrie şi a fost internat pe o altă secţie ca să primească îngrijiri medicale. În perioada următoare, el va fi expertizat psihiatric.

Anton Achiţei are 73 de ani. El a activat câţiva ani în cadrul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” al Consiliului Judeţean Suceava, după care s-a mutat în Bacău. 

image
image
image
image
image
image
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net