Pandemia de coronavirus a zdruncinat serios bugetul ţării, au fost afectate afaceri, mii de oameni şi-au pierdut serviciul sau au fost nevoiţi să strângă cureaua. Inclusiv vedetele care lucrează în domeniul artistic (muzicieni, actori) privesc cu îngrijorare spre ziua de mâine. Dar sunt şi persoane cărora se pare că le merge excelent. Mai mult decât atât, îşi permit chiar să îşi facă daruri de sute de mii de euro.


Liviu Vârciu i-a luat fiicei apartament, în dar de majorat

Liviu Vârciu a promis de mult că, atunci când fiica sa cea mare, Carmina, va împlini 18 ani, îi va cumpăra casă. Iată că s-a ţinut de promisiune. De îndată ce a devenit majoră, Carmina a primit un apartament cu două camere dintr-un complex de blocuri noi, situate într-o zonă foarte bună din Pipera. Preţurile pornesc aici de la 96.000 de euro şi ajung la peste 130.000 de euro. „Mulţumesc, tati! Te iubesc!”, îi declara fiica lui, în culmea fericirii, pe reţelele sociale.

11varciu.jpg

În acest bloc i-a luat Vârciu apartament fiicei sale, Carmina

Casa nu e deocamdată complet mobilată. Are un pat în dormitor, o canapea în sufragerie şi câteva noptiere. „Îmi trebuie televizor, mergem să-mi iei şi mobilă de bucătărie”, spunea entuziasmată Carmina, într-un filmuleţ postat de Vârciu pe Instagram. E posibil ca apartamentul să fie achiziţionat prin credit bancar, ştiut fiind faptul că Liviu şi-a ridicat cu greu propria vilă, împrumutându-se de bani la Nea Mărin.

Syda şi proaspăta soţie şi-au făcut cadou un Mercedes

Lui Bogdan Ionescu, fostul soţ al Elenei Băsescu, norocul îi surâde din toate părţile în această toamnă. Atât pe plan financiar, cât şi personal. Miercuri, în ultima zi din septembrie, a spus un „Da” hotărât în faţa ofiţerului stării civile, unde s-a căsătorit cu Sheila Giafer, o frumoasă brunetă de origine turcă. Nunta a avut loc sâmbătă, 3 octombrie, în ţara natală a miresei şi ar fi costat circa 500.000 de euro.

3syda.jpg

Syda şi proaspăta soţie Sheila Giafer şi-au luat maşină de 120.000 de euro

Evenimentul s-a desfăşurat în unul dintre cele mai exclusiviste locuri din Istanbul, într-un superb palat de pe malul Bosforului, unde un apartament costă 3.500 de euro pe noapte. Aleasa lui Syda nu e nici ea cu buzunarele goale. Fostă directoare de marketing şi comunicare a unei companii de consultanţă imobiliară, Sheila este supranumită „regina imobiliarelor” şi are o avere frumuşică. Aşa se face că cei doi şi-au permis fără probleme să-şi achiziţioneze acum, în pandemie, un superb Mercedes AMG clasa G, în valoare de 120.000 de euro.

2-sterge-numaruul-masinii.jpg

Syda şi proaspăta soţie Sheila Giafer şi-au luat maşină de 120.000 de euro
Foto: Cezar Preda

Fotoreporterii Click! i-au surprins zilele trecute la un restaurant japonez din zona de nord a Capitalei. Maşina cu numere personalizate (n.r. SYD) era condusă de proaspăta soţie a lui Bogdan Ionescu.

Iubitul Elenei Udrea, BMW de 150.000 de euro

Şi Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a dat recent 150.000 de euro pe un BMW full option, pe care îl scoate cu mare mândrie „la plimbare”. Fotoreporterii noştri l-au observat în zona Floreasca, unde ieşise la un prânz de afaceri. Cei care l-au însoţit la masă pe Alexandrov au venit special până în stradă să-i admire şi să-i inspecteze bolidul de lux, ale cărui numere corespund iniţialelor membrilor familiei (AME n.r. Adrian, Maria, Elena).

5-sterge-numarul-masinii.jpg

Adrian Alexandrov a fost surprins prin oraş cu noul bolid de lux
Foto: Cezar Preda

Potrivit wowbiz.ro, la sfârşitul anului trecut, Adrian Alexandrov a devenit manager de dezvoltare şi investiţii la o mare companie imobiliară, fiind un prosper om de afaceri. Elena Udrea a rămas şi ea cu o avere frumoasă de pe urma afacerilor făcute şi a divorţului de Dorin Cocoş. Conform unei declaraţii de avere de acum doi ani, deţinea două vile şi un apartament, 27 de terenuri, două maşini de lux, bijuterii şi conturi de peste 2 milioane de euro.

4udrea.jpg

Elena Udrea duce o viaţă liniştită şi prosperă alături de iubitul ei şi de fetiţa lor

Din cauza dosarelor pe care le are în justiţie, a avut grijă să-şi securizeze finanţele, donând o parte din bunuri mamei, o parte fetiţei ei. În prezent, conduce un Mercedes S 500 în valoare de 100.000 de euro.

 
 
Loading...