Ce face Ileana Stana Ionescu de când a renunţat la teatru: «N-aş putea să spun că e fermecător»

Ultima actualizare:

    Ileana şi Andrei se iubesc de peste 60 de ani
Ileana şi Andrei se iubesc de peste 60 de ani

S-a retras anul trecut de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, după 60 de ani de carieră, iar acum actriţa şi soţul ei, actorul Andrei Ionescu, s-au mutat şi din Capitala aglomerată, unde locuiau cu chirie, într-o casă din apropierea Bucureştiului. La a 13-a ediţie a Premiilor Gopo, de săptămâna viitoare, actriţa va fi premiată pentru întreaga carieră. Click! a stat de vorbă cu Ileana Stana Ionescu (82 de ani) şi am aflat detalii de ultimă oră!

Click!: Săptămâna viitoare veţi primi Premiul pentru întreaga carieră la a 13-a ediţie a Premiilor Gopo. Aţi avut vreo legătură cu regretatul regizor Ion Popescu Gopo?

Ileana Stana Ionescu: Sunt foarte bucuroasă că am fost aleasă să primesc Premiul Gopo pentru întreaga carieră. Sincer, nu-mi amintesc dacă am lucrat sau nu împreună. Dar parcă da, l-am întâlnit.

Ce faceţi în timpul liber?

Această întrebare mă încuie pentru că am renunţat total la teatru. Mă ocup de viaţa privată, adică tot ce mi se înfăţişează ochilor interesant şi neobservat până acum. N-aş putea să spun că e fermecător, dar, deocamdată, am o linişte în suflet. Profesia asta e foarte pretenţioasă şi eu eram oricum foarte atentă cu tot ce am facut. Şi sunt mulţumită că am reuşit să mă opresc înainte să greşesc. Acum locuim la ţară, afară din Bucureşti, la casă, unde abia ne-am mutat. Nu avem animale, însă ne uităm cu drag jur împrejur şi ne place priveliştea. Avem aer curat şi am pus tot felul de pomişori. Avem meri, un brad, un tei, nişte peri. Încă nu am pus legume.

În 1960, actrița avea 24 de ani și era de o frumusețe răpitoare
În 1960, actrița avea 24 de ani și era de o frumusețe răpitoare

Aveţi o căsnicie frumoasă. Care e secretul?

Poate că avem un secret, dar nu ştiu să vi-l împărtăşesc. Nu am făcut nimic ieşit din comun să justifice asta. Ne înţelegem foarte bine, suntem unul pentru altul, suntem biogrozavi. El e tot ce am mai scump pe lume şi cu asta am spus totul.

Vă e dor să mai faceţi filme? Pentru că aţi făcut mai multe înainte de Revoluţie şi mai puţine după...

Tot ce am făcut până în această etapă a vieţii am făcut cu o imensă placere. Iubesc această profesie cu toată inima. Sigur că-mi lipseşte să joc, dar eu şi soţul meu am decis să ne întrerupem cariera la momentul oportun.

Alături de Florina Cercel și de Rodica Popescu Bitănescu, a făcut un rol genial în comedia „Gaițele”
Alături de Florina Cercel și de Rodica Popescu Bitănescu, a făcut un rol genial în comedia „Gaițele”

Fanii vă doresc în continuare pe scenă...

Da, dar am împlinit 80 şi ceva de ani şi nu mai vreau nimic, vreau doar să fie linişte şi pace în viaţa mea. Să mă gândesc cu dragoste şi cu toată înclinaţia sufletului meu la băiatul meu, la toată lumea care mi-e dragă şi aproape de inimă.

Ce alte preocupări mai aveţi, citiţi, vă scrieţi memoriile?

Soţul meu scria insistent şi frumos, dar acum vede foarte rău şi nu mai poate conduce nici maşina. Împărtăşim împreună ce are el în cap şi poate vom pune pe hârtie cumva, la un moment dat, când se mai calmează un pic lucrurile. Mă mai uit la TV, gătesc, citesc, sunt multe de făcut într-o casă, mai ales că ne-am mutat de puţin timp şi sunt multe de aranjat. Ne ajută în gospodărie o doamnă care stă cu noi, ceea ce înseamnă foarte mult.

Vedeta teatrului românesc și-a anunțat retragerea din carieră la emisiunea „Dor de România” (TVR 2), prezentată de Fuego
Vedeta teatrului românesc și-a anunțat retragerea din carieră la emisiunea „Dor de România” (TVR 2), prezentată de Fuego

Ţineţi legătura cu fostele colege de teatru?

Sigur că da, vorbim la telefon, împărtăşim impresii. Am mai multe prietene, toate colegele mele sunt apropiate şi dragi. Le iubesc pe toate, au fost o adunare foarte bunuţă.

Fiul ei este medic, locuieşte în America şi e căsătorit cu o mexicancă

Singurul fiu al actorilor, Andrei Manuel, își vede în fiecare an părinții fie în România, fie în SUA
Singurul fiu al actorilor, Andrei Manuel, își vede în fiecare an părinții fie în România, fie în SUA

Fiul Ilenei Stana Ionescu şi al lui Andrei Ionescu, Andrei Manuel (47 de ani), lucrează la un spital din SUA, în orașul verde Tacoma, din statul Washington şi este recunoscut ca medic specialist de cinci stele. Soția lui este de origine mexicană. „Andrei locuieşte în America, este doctor, are o căsnicie frumoasă și un băiat mare de 9 ani, Alexandru Luca, leit taică-su. Profesional îi merge bine, Doamne ajută, totul le merge bine”, ne-a spus actriţa.

S-ar părea că se văd în fiecare an, când ori copiii se întorc în România, ori ei se duc în America, în vizită. „Ei vin la noi și noi la ei am fost de câteva ori. Pentru vara aceasta încă nu știm care va fi programul, dar îl vom stabili”, ne-a mai povestit actriţa.

Într-un interviu, ea povestea că „absenţa lui este foarte neplacută pentru că dorul care se aşterne în suflet nu se alină mai cu nimic”. „Numai când este el prezent, atunci parcă se consumă tot ce simt eu. Asta e situaţia. Adevărul este că venirea fiului nostru ne-a umplut viaţa. Nu pot să-mi concep viaţa fără această existenţă a lui. Ne-a îmbogăţit-o. Avem permanent dorinţa de a trăi şi a ne bucura pentru el şi cu el”, au mai afirmat cei doi.

Actorii sunt împliniţi şi fericiţi că sunt părinţi şi bunici! Singurul lor regret este că fiul lor nu se află mai aproape de ei, însă se văd aproape zilnic pe internet, cu ajutorul noii tehnologii.

image
image
image
image
image
image
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
image
actualitate.net
image
actualitate.net