Ce a făcut Elena Merișoreanu cu cele 60 de pietre scoase de la fiere? Cântăreața intră iar la cuțit

Ultima actualizare:

    În ultimii ani, Elena Merișoreanu s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătatefoto: arhiva personală
În ultimii ani, Elena Merișoreanu s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătatefoto: arhiva personală

De un an de zile, Elena Merișoreanu bate spitalele din cauza problemelor de sănătate. Solista, în vârstă 72 de ani, a suferit recent o operație la fiere, iar în curând va trebui să intre din nou la cuțit.

La sfârșitul lunii mai, Elena Merișoreanu a văzut moartea cu ochii. Solista nu mai putea să mănânce nimic, era balonată și avea stări de vomă. A mers la un doctor, iar diagnosticul a fost pus imediat: pietre la fiere. Pe 29 mai, solista a suferit o intervenție delicată la fiere, fiindu-i scoase pietrele care ar fi putut să-i pună viața în pericol. “Mi-au scos 60 de pietre de la fiere, le țin în cutie! Nu le-am lăsat la doctor. Poate le valorific. Am intrat în operație de dimineața și a doua zi mi-au dat drumul acasă. M-au operat laparoscopic. Ai atâtea pietre cât pentru o fundație la casă, mi-a zis doctorul. Deocamdată țin regim strict. Nu am voie pâine, slană, ca la mine la țară”, a spus solista. 

Citește și:

Elena Merișoreanu: “Am ajuns de la 48 kg, la 84”. Iată ce a păţit artista

Elena Merișoreanu se operează la picior

Anul trecut, în luna martie, Elena Merişoreanu a ajuns de urgenţă la spital din cauza unor dureri puternice la picior. După ce au diagnosticat-o cu artroză, medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”, din Capitală, au operat-o de urgenţă la picior.

Solista încercase şi alte tratamente, făcea câte 12 injecţii lunar în genunchi la Târgoviște, dar fără prea mult succes. Doar operaţia a repus-o pe picioare.

Acum, Elena Merişoreanu acuză dureri şi la celălalt picior, drept urmare trebuie să se opereze din nou. Solista fusese inițial programată pentru o nouă intervenţie chirurgicală, pe 20 aprilie, însă a amânat-o în perioada în care Spitalul Foișor a fost transformat în spital Covid. „Eu nu mă operez decât la Foișor, am acolo un doctor  bun al meu. Nu am tupeu să mă duc să mă opereze nici la particular”, a mai declarat solista, pentru Click! 

Citește și:

Elena Merișoreanu reînvață să meargă, în spital, după operația la picioare

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net