Ce greu și-a trăit Ilie Micolov ultimii ani! Fusese părăsit de familie

Ultima actualizare:

    Ilie Micolov a fost abandonat de soție și fiică
Ilie Micolov a fost abandonat de soție și fiică

Ilie Micolov a murit la vârsta de 69 de ani. Artistul a fost părăsit de mai multă vreme de familia lui, iar în urmă cu puțin timp el mărturisea că nu mai avea bani să-și ia pastile. În aceeași perioadă el declara că fără respectivul tratament el nu mai poate trăi foarte mult timp. Ilie Micolov a decedat sâmbătă, 21 iulie, la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde fusese internat la Terapie intensivă.

Ilie Micolov a murit, dar a lăsat în urmă unele întrebări cu privire la prezența în viața artistului a soției și fiicei sale. În cariera artistică, Ilie Micolov a dat lovitura cu piesa «Dragoste la prima vedere», melodie care s-a aflat multă vreme pe buzele tuturor. Artistul spunea de curând că din drepturile de autor ale piesei nu poate decât să facă o dată cumpărături la piață.

Soția și fiica l-au abandonat

Soția și fiica lui s-au stabilit în Germania, și până în vara anului 2017, ele i-au trimis bani artistului pentru a se putea descurca singur în România, însă de un an s-au oprit din a face acest gest frumos.

”Nu mai vor să-mi răspundă la telefon, m-au lăsat singur şi fără bani pentru pastile. Fata mea, Elena, are un loc de muncă bun, este translator de spaniolă şi engleză, iar soţia mea lucrează la un azil de bătrâni. S-au dezis de mine. Pe Elena n-am mai văzut-o din 2014. La începutul anului m-a făcut bunic, însă nici  pe nepot nu l-am văzut  vreodată”, ne-a dezvăluit el, într-un interviu, în urmă cu mai mult timp.

Fuego l-a ajutat cu bani

Ilie Micolov ne declara în același interviu că Fuego l-a mai ajutat cu bani. „Artistul a mai fost diagnosticat  cu diabet şi cu probleme cardiace, iar tratamentul, ca să rămână în viaţă, ajunge la 2.000 de lei lunar. Iau cam 10 pastile pe zi. M-a mai ajutat Fuego de curând, cu nişte bani, din tablourile pe care le-a vândut, dar de atunci nu m-a mai căutat”, declara el.

Piesa «Dragoste la prima vedere» nu i-a oferit prea multe beneficii financiare

”În momentele în care mă năpădeşte tristeţea iau chitara şi cânt. Este tot ce mi-a mai rămas. Din drepturile de autor ale piesei «Dragoste la prima vedere»,  primesc sume infime, din care poţi doar să faci o dată piaţa”.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net