Iubita mai tânără cu 23 de ani i-a dedicat lui Gheorghe Turda o poezie erotică pentru a-i obţine iertarea. Iată însă că artistul este de neclintit şi spune că nu o va mai primi niciodată pe Nicoleta Voicu în casa lui, pentru că a minţit. ”S-a văitat peste tot că m-a îngrijit atunci când am fost bolnav. O minciună mai mare ca asta nu am mai auzit”, a declarat pentru Click! artistul originar din Săpânţa.


După un an de relaţie, Gheorghe Turda şi Nicoleta Voicu s-au despărţit la începutul acestei luni.  Ea l-a acuzat că nu-i mai acordă atenţie şi că vorbeşte non-stop la telefon, iar el i-a reproşat gelozia peste măsură. Iată că acum, la două săptămâni de la această decizie, Nicoleta Voicu vine spăşită şi cu dorinţa de a se  împăca, şi a recurs la talentul ei poetic pentru a-i recâştiga inima celebrului solist cu straie moroşeneşti. Roşcata cu ochi verzi i-a  compus o poezie erotică, din patru strofe. ”Te-aş iubi ca o felină/În lenjerii de mătase. Să-mi simţi trupul pe tot trupul,/Geana nopţii să se lase. Îţi simt buzele pe spate, Agonia-n mine curge./Tu mă arunci în păcate,/ Eu te iubesc pân’ la sânge”.

2-bd-3-8951515.jpg

Gheorghe Turda, Nicoleta Voicu, despartire, poezie, relatie
Nicoleta Voicu îl însoțea pe artist la concertele sale

Astfel de versuri care ar gâdila urechile celui mai aprig duşman, însă nu şi pe ale lui Turda. La auzul acestei capodopere, maestrul popular a zâmbit galeş. ”Un maramureşean, când îşi dă cuvântul, îl şi respectă. Eu am spus că ne-am despărţit şi nu vreau să mă mai împac cu Nicoleta. Am auzit că e tristă, că plânge pe la televizor, dar nu mă înmoaie. Poezia e frumoasă, doar că ea a făcut o gafă prea mare ca eu să pot să trec peste ea”, a declarat în exclusivitate pentru Click! Gheorghe Turda. 

2-bd-2-89561.jpg

Gheorghe Turda, Nicoleta Voicu, despartire, poezie, relatie
De Crăciun, Nicoleta și Turda au petrecut împreună

Acum, toată lumea se întreabă cu ce a greşit roşcata cu ochii verzi atât de grav, încât să nu poată fi iertată. Ei bine, nu l-a înşelat pe fostul ei ibovnic, nu l-a bătut şi nici nu l-a jignit. Faptul că Nicoleta s-a lăudat peste tot cu faptul că l-a îngrijit când era bolnav, l-a deranjat teribil pe Turda. ”A strigat în gura mare că m-a îngrijit, mi-a stat la căpătâi atunci când mi-a fost depistat cancerul de piele. În fapt, a fost vorba despre o aluniţă pe care am avut-o la tâmplă, şi care mi-a fost extirpată imediat. A durat 30 de minute, apoi am plecat acasă pe picioarele mele şi cu un mic pansament în locul cu pricina. Acasă a trebuit să urmez un tratament care presupunea curăţarea acelei răni şi aplicarea unor picături speciale, de două ori pe zi. Deci nu am fost bolnav, nu am căzut la pat, nu am avut nevoie să mă spele sau să mă hrănească cu linguriţa. A fost cea mai simplă treabă, iar pentru faptul că ea m-a însoţit la medic şi mi-a pus acele picături, cred că am fost un mare domn cu ea, financiar vorbind. Însă nu asta vreau să scot în evidenţă, nu vreau să mă laud. Dar, totuşi, nu suport minciuna şi urăsc când cineva îmi «scoate ochii». Sunt un om zdravăn, sănătos. Ce să zic, cred şi eu că plânge după mine la cât am răsfăţat-o”, a declarat Turda pentru ziarul Click! 

A rămas văduv în 2008

Gheorghe Turda a fost căsătorit, timp de 37 de ani, cu Elisabeta, balerină de profesie. Solistul a rămas văduv în 2008, când partenera lui s-a stins în urma unei boli necruțătoare. “În timpul unui turneu în Japonia, în 1987, soţiei mele, prim-balerină solistă a Ansamblului Rapsodia, i s-a declanşat o boală teribilă, leucemie cronică trombocitară. Acel turneu a fost extrem de solicitant, în 35 de zile am avut 32 de concerte şi foarte puţin timp de odihnă. În urma vizitei la Hiroshima a apărut boala, probabil din pricina climei şi a radiaţiilor care au persistat încă din 1945, chiar şi astăzi fiind urmări ale bombei atomice. Din păcate, după o luptă de mai bine de 20 de ani, Dumnezeu nu a mai vrut s-o ţină lângă mine. După moartea soţiei a trebuit să-mi continuu drumul vieţii, deşi nu a fost deloc simplu”, marturisea Turda în revista “Taifasuri”. Artistul are două fiice, Anca Ioana și Elena Voichița. După ce a rămas văduv, a mai avut două relații oficiale. 

Loading...