Ce sexy e Valentina Pelinel în haine de medic!

Ultima actualizare:

    Valentina Pelinel va fi, pentru un an, imaginea unei clinici de stomatologie. Cu această ocazie, a realizat o ședință foto în care face pe doctorițafoto: arhiva personală
Valentina Pelinel va fi, pentru un an, imaginea unei clinici de stomatologie. Cu această ocazie, a realizat o ședință foto în care face pe doctorițafoto: arhiva personală

În 1999, a câştigat concursul „Top Model România” şi a reuşit să ajungă unul dintre cele mai respectate fotomodele din New York, în Statele Unite ale Americii. Recent, Valentina Pelinel (34 de ani) a demonstrat că poate fi sexy și în haine de medic.

Încă din copilărie, toate fetiţele îşi doresc să ajungă doctoriţe. Valentina Pelinel a visat și ea la această carieră, deși a ales să fie manechin. Zilele trecute, un nou contract i-a oferit ocazia de a îmbrăca halatul medical. Vedeta a devenit imaginea unei clinici stomatologice din Bucureşti, așa că, pe parcursul unui an, va reprezenta serviciile medicale. Prietenia cu medicul stomatolog Valentin Răducanu și lucrările pe care acesta le realizează au convins-o să se lase pe mâna lui. Mai mult, vedeta a adus-o și pe mama sa, Georgeta Pelinel, la stomatolog. Așa că femeia va avea până la finalul verii un zâmbet de Hollywood.

Valentina Pelinel a inversat rolurile, într-o ședință foto, cu medicul Valentin Răducanu
Valentina Pelinel a inversat rolurile, într-o ședință foto, cu medicul Valentin Răducanu

La 26 martie, cabinetul lui Valentin Răducanu s-a transformat în studio foto preţ de cinci ore. Cu această ocazie, Pelinel a avut posibilitatea să se transforme în medic. Stomatologul s-a aşezat frumos pe scaun, în rolul pacientului relaxat, iar Pelinel, „echipată” cu o seringă pentru anestezie, dar şi cu alte ustensile, a jucat rolul doctoriţei. Şi nu orice fel de doctoriţă, ci una foarte sexy. S-au amuzat teribil pe seama acestor ipostaze, însă, la finalul ședinței foto, Valentina a spus că i se pare o meserie grea şi nu s-ar reprofila niciodată.

Valentina Pelinel s-a prefăcut că e medic stomatolog, iar Valentin Răducanu că este pacientul ei
Valentina Pelinel s-a prefăcut că e medic stomatolog, iar Valentin Răducanu că este pacientul ei
image
image
image
image
image
image
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net