Ce spune familia Mădălinei Manole despre concertul de la Sala Palatului

Ultima actualizare:

    Mădălina Manole a fost omagiată pe 3 martie la Sala Palatuluifoto: Sever Gheorghe
Mădălina Manole a fost omagiată pe 3 martie la Sala Palatuluifoto: Sever Gheorghe

Un show de excepție a fost organizat pe 3 martie, la Sala Palatului, în memoria Mădălinei Manole. Peste douăzeci de artiști și-au unit forțele și au pus în scenă momente memorabile pentru familia îndoliată, dar și pentru cei aproape 4.000 de spectatori prezenți în sală.

Mădălina Manole, solista care şi-a luat viaţa în ziua în care a împlinit 43 de ani, pe 14 iulie 2010, a fost omagiată pe 3 martie, la Sala Palatului, printr-un spectacol grandios, unde au cântat peste 20 de artişti. Pe scenă au urcat Gabriel Dorobanţu, Oana Sârbu, Anca Ţurcaşiu, Aurelian Temişan, Carmen Rădulescu, Anastasia Lazariuc, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Maria Dragomiroiu, Annes, Alexandru Arşinel, Daniel Iordăchioaie, Mihai Constantinescu şi mulţi alţii.  


    foto: Sever Gheorghe
foto: Sever Gheorghe

Contactat de Click!, Marian Manole, fratele regretatei artiste, ne-a mărturisit că este foarte fericit și mulțumit de show-ul de acum trei zile, de la Sala Palatului, și că nu s-a pus în discuție să primească bani în urma încasărilor de pe bilete. “Nu am primit bani din urma acestui spectacol frumos, cu artiști valoroși. Nu avem nici o problemă în sensul ăsta, nu sunt obligați organizatorii să ne dea bani, nu avem nici un merit și nici nu s-a pus vreodată problema asta. Noi suntem mulțumiți că a fost un show foarte frumos, emoționant”, a declarat, pentru Click!, Marian Manole.


    Fratele Mădălinei ManoleFoto: arhivă Click!
Fratele Mădălinei ManoleFoto: arhivă Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net