Ce a spus Boureanu după ce i s-a întocmit dosar pentru rele tratamente aplicate minorului

Ultima actualizare:

    Cristian Boureanu a dat socoteală la o secție de poliție din BucureștiFoto: Mihai Ionescu
Cristian Boureanu a dat socoteală la o secție de poliție din BucureștiFoto: Mihai Ionescu

Pe numele lui Cristian Boureanu s-a deschis un dosar în care este cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului, asta după ce luni după-amiază, 12 septembrie, a fost protagonistul unei scene de toată jena în București. Fiica sa l-a acuzat că a agresat-o în public, că a lovit-o și a tras-o de păr.

Cei doi au fost duși la Secția 2 de Poliție, unde a ajuns și mama minorei, Irina, de care fostul deputat a divorțat în 2004, și au stat la audieri mai multe ore.

"Ioana a fugit de acasă, sâmbătă, de la mare, spunându-mi că are o masă specială cu mama ei. Mama ei nu a dorit să vină să o ia, deși m-am oferit să-i plătesc benzina. A plecat, am descoperit-o după vreo două ore jumate, prin intermediul reţelelor sociale. Am vorbit cu mama ei şi mi-a spus că ea i-a zis să plece. Din păcate, am aflat ulterior că nu era vorba despre nicio masă în familie. A ajuns la 12 noaptea acasă, băută. Ieri a umblat toată ziua prin oraş şi nu am reuşit să dau de ea. Azi am localizat-o cu ajutorul unor colegi şi a părinţilor unor colegi. Cineva a văzut-o, a oprit-o. Până să ajung la ea, cineva a văzut-o fumând pe marginea drumului împreună cu alţi colegi. Nu mi-e ruşine să spun asta pentru că şi alţi părinţi cu copii între 12 şi 14 ani trec prin porbleme din astea. Am venit, am vrut s-o iau cu mine. A început să țipe că e răpită, că nu mă cunoaște și să sune cineva la 112, ceea ce s-a și întâmplat. Norocul meu era că mașina era parcată lângă un post de jandarmi", a declarat Cristian Boureanu la ieșirea de la Poliție.

Ioana a plecat alături de mama sa

Ioana a plecat de la secție alături de Irina, mama sa
Ioana a plecat de la secție alături de Irina, mama sa

Cristian Boureanu a sugerat că mama fetei are o vină în tot acest comportament rebel al Ioanei. Fostul deputat a ținut să precizeze că fiica lui a ajuns la el cu note de 3 și 4 și a terminat clasa prima din liceu, iar acum, cât timp a  stat alături de cea care i-a dat viață, situația ei școlară a luat-o iar la vale și chiar a rămas și corijentă.

"În luna iulie a fugit din nou acasă, incident care a trecut neobservat. Nu poate sta fără telefon. A doua zi când a plecat la mama ei, a primit un telefon cadou și o cartelă în care eu nu sunt trecut. Pentru prima dată, anul acesta i-am spus că nu poate pleca în străinătate cu mama ei. Nu pot fi de acord să lipsească noaptea de acasă, să stea pe net şi să nu aibă note bune la şcoală", a mai adăugat fostul politician.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net