Ce zâmbăreaţă e Lavinia, de când Bănică a revenit acasă!

Ultima actualizare:

    Click! a surprins-o pe Lavinia, zilele trecute, cu un zâmbet larg pe chip
Click! a surprins-o pe Lavinia, zilele trecute, cu un zâmbet larg pe chip

Veste bună pentru fanii lui Ştefan Bănică Jr (50 de ani) care, la începutul săptămânii trecute, a suferit o operaţie de apendicită. Artistul a fost externat, iar starea lui de sănătate este bună, dovadă stând şi faptul că, în acest weekend, el va reveni pe scenă.

Vineri, va juca în „La Pulce”, de la orele 19.00, la Teatrul de Comedie, iar sâmbătă îl puteţi vedea în „Jake şi femeile lui”,  de la orele 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.


    Lavinia s-a pozat cu Ştefan, în urmă cu două zile
Lavinia s-a pozat cu Ştefan, în urmă cu două zile

Ştefan încă nu a fixat şi zilele în care va susţine concerte, în întreaga ţară, însă are oferte cu nemiluita. Dar cea mai fericită se dovedeşte a fi soţia lui, Lavinia, care i-a fost aproape lui Ştefan, la greu, aşa cum de altfel a şi jurat  în momentul în care şi-au unit destinele.

Fotoreporterii Click! au surprins-o, săptămâna trecută, în timp ce ea se grăbea, plină de îngrijorare, să ajungă la Spitalul de Urgenţă,  dar şi în urmă cu două zile, când îi revenise inima la loc şi zâmbetul ştrengăresc. Lavinia a postat pe Facebook prima poză de la operaţie, cu ea şi Ştefan, în care le-a urat tuturor “Paşte fericit!”.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
dan bordeianu si adela popescu jpg
madalina ghenea jpg
dem rădulescu webp
shakira getty jpg
banner Alexandra Ungureanu si Sanziana Negru png
1 mihaela bilic alimentatie in post jpg jpeg
dan negru facebook jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net