Cel mai sincer interviu cu Țociu și Palade: «Suntem prieteni de 30 de ani, doar la biliard ne încăierăm»

Ultima actualizare:
Cornel Palade, cu soția Iuliana și fiica Ada
Cornel Palade, cu soția Iuliana și fiica Ada

Romică Ţociu şi Cornel Palade sărbătoresc 25 de ani de când joacă împreună şi 30 de prietenie. Se au ca fraţii, s-au sprijinit în momentele de cumpănă şi au petrecut la evenimentele de familie. Se mai şi ceartă, însă se împacă repede. ”Aşa suntem noi”, ne-a spus Romică, într-un interviu de suflet.

Romică Ţociu are 55 de ani, iar Cornel Palade a împlinit 65, însă au rămas la fel de evervescenţi, ca în tinereţe. Prezenţi pe 3 martie, la Sala Palatului, la spectacolul dedicat regretatei Mădălina Manole, cei doi actori de comedie ne-au anunţat, cu emoţie în glas, că se pregătesc de sărbătoare. Împlinesc 25 de ani de activitate în această formulă de succes şi 30 de prietenie. De fapt, nici n-ar fi putut lucra împreună atâta vreme, dacă nu  ar fi fost compatibili, ca oameni. Romică a dat timpul înapoi şi şi-a amintit cu drag de începuturile amiciţiei cu Cornel.

 „Era prin ’89  şi tocmai dădusem examen la Teatrul din Galaţi, unde Cornel era angajat. Aşa ne-am cunoscut, am luat examenul, iar decizia mi-a venit după Revoluţie, prin 1990. Atunci am pus la punct un proiect pentru Litoral cu Teatrul Muzical. Nu ne-a ieşit, iar el a plecat cu trupa lui Alexandru Jula, erau bani mai mulţi. Din păcate, nu am putut pleca, aşa că drumurile noastre s-au despărţit pentru o vreme”. Romică avea însă să dea lovitura, după ce a câştigat marele premiu la Festivalul de comedie de la Sala Palatului, din 1990.

Cătălin și Daria Țociu, copiii actorului
Cătălin și Daria Țociu, copiii actorului

„M-a văzut Biţu Fălticineanu, regizor la Teatrul «Constantin Tănase», şi m-a luat la ei. Am locuit la Gheorghe Gheorghiu, iar o vreme am făcut cuplu cu Draga Olteanu Matei în show-ul «Mai ceva ca în Dallas», ea era Sue Ellen, iar eu, JR, în peste 100 de spectacole. Apoi, ea a vrut să joace cu Marin Moraru, iar eu am început colaborarea cu Palade, prin 1993. Am făcut echipă de succes, iar în 1998 am plecat de la teatru”, ne-a mai spus actorul.

Cuplul umoristic a fost curtat şi de televiziuni, ei înregistrând audienţe uriaşe cu ”Bingo” (Antena 1), s-au ţinut de farse la Prima TV, au jucat în serialul „Meseriaşii” (PRO TV), la Naţional TV au realizat „Cu sare şi piper cu Romică şi Cornel”,  au revenit iar la Antena 1, ca în urmă cu câteva luni să apară în serialul „Don Titi” (Kanal D).

„Avem în continuare spectacole în ţară cât, şi în străinătate, America sau Israel. Suntem de atâţia ani împreună, dar nu ne-am înrudit până acum. Suntem prieteni foarte buni şi, de multe ori, după spectacol, mergeam la biliard şi ne certam de la joc. Însă ne împăcam până seara când urcăm din nou pe scenă şi până la actul doi uitam de supărări. Aşa suntem noi”, a mai adăugat artistul. Înainte de a deveni celebri, Romică a lucrat ca lăcătuş mecanic, la CFR, iar Cornel a fost chelner, la un local din Piatra-Neamţ. 

Romică Ţociu şi Cornel Palade sunt mândri de familiile lor

Chiar dacă pe scenă se maimuțăresc în fel și chip, iată că ei s-au preocupat îndeaproape de educația copiilor lor, care le calcă pe urme, în domeniul artistic. 

Romică Ţociu are doi copii, Daria, elevă în clasa a XII-a, care cochetează cu dansul și cu actoria, și Cătălin, student în ultimul an. Iar Cornel Palade are o fiică, Ada (27 de ani). 

Romică, alături de soția Nicoleta
Romică, alături de soția Nicoleta

Ea este solistă profesionistă şi și-a încercat norocul la „Vocea României” (Pro TV), iar anul trecut a jucat împreună cu tatăl său în piesa „Nişte animale”, în care a apărut și Romică Ţociu. 

1993. Ce tineri erau, la debut!
1993. Ce tineri erau, la debut!

Şi tot alături de ei a filmat și pentru „Don Titi”, serial difuzat, la sfârșitul anului trecut, la Kanal D. Cornel și Romică au mai călcat strâmb, însă soțiile lor, Nicoleta și Iuliana, le-au trecut cu vederea escapadele amoroase.  


    Cornel Palade, cu soția Iuliana și fiica Ada
Cornel Palade, cu soția Iuliana și fiica Ada

Iuliana a slăbit 10 kilograme în urmă cu patru ani, când s-a zvonit că Palade s-ar iubi cu o tinerică în vârstă de 25 de ani. 

image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net