Celia: «Am pierdut o sarcină acum două luni, a fost un şoc maxim»

Ultima actualizare:

    Celia și soțul ei, Ardeli, sunt topiți după fiul lor, Angelo
Celia și soțul ei, Ardeli, sunt topiți după fiul lor, Angelo

Zâmbește mereu, pare lipsită de griji și de probleme, însă Celia (33 de ani), fosta solistă a trupei Elegance, a trecut recent printr-o mare dramă. Ea ne-a povestit despre suferința trăită acum două luni, când a pierdut o sarcină.

“Cel mai bun medicament pentru tristețe este rugăciunea și natura, am simțit nevoia să plec din București, am plecat în Australia pentru două luni de zile, imediat după ce s-a întâmplat evenimentul neplăcut pentru că mi-am dorit să am mai multă liniște. Aveam multe lucruri de făcut pe care nu puteam să le mai fac. Așa că eu am simțit să îmi dau o pauză, să reușesc să mă încarc și să mă repornesc. A fost un șoc maxim! Lucrul ăsta nu a reușit să mă descurajeze, doar că în viitor teama o să fie mult mai mare. Nu m-am gândit nici măcar o secundă că o să se poată să mi se întâmple așa ceva. Am pierdut o sarcină, dar nu am renunțat. Sunt foarte puternică, m-am autocontrolat să pot depăși acest moment pentru că nu mi-am dorit să stau foarte mult în starea aceea”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net