Chef Florin Dumitrescu s-a lăsat machiat și rujat de fiice. Uite ce a ieșit!

Ultima actualizare:

    Florin și fiicele lui, Ava și Mia
Florin și fiicele lui, Ava și Mia

Îl vedeți țipând, pe micul ecran, la concurenții de la ”Chefi la cuțite”, însă iată că Florin Dumitrescu (31 de ani) este un soț și un tată de nota zece.

De dragul celor două fiice ale lui, Ava (5 ani) și Mia (4 ani), dar și al soției sale, bloggerița Cristina Sima, celebrul bucătar ar face orice. Mai nou, el a postat pe conturile sociale o fotografie în care apare pictat pe față, spre amuzamentul fanilor. Nu i-a explodat vreo oală cu sarmale în față, ci a recunoscut că s-a lăsat pe mâna prințeselor lui, care și-au dorit să îl machieze cu farduri pentru copii. 

Florin a vorbit la superlativ despre familia lui, într-un interviu pentru adevarul.ro: „Când ajung acasă, după o zi plină, familia este cea care mă recalibrează. Fericirea şi succesul merg mână în mână, dar cel mai important este să ştii să le calibrezi. Eu mă simt un om de succes şi unul foarte fericit. Sunt mulţumit cu ceea ce am şi îmi doresc să îmi cresc copiii în aşa măsură încât peste zece sau douăzeci de ani să îşi aducă aminte cu drag de copilăria frumoasă pe care au avut-o“.

image
image
image
image
image
image
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net