Cine e cântărețul de la “Vocea României”, bolnav de diabet, care şi-a depăşit limitele

Ultima actualizare:

    Andrei Vitan, la "Vocea României"
Andrei Vitan, la "Vocea României"

Se numeşte Andrei Vitan şi în 2015 a participat la “Vocea României”, reuşind să treacă mai departe până în etapele live, în echipa lui Marius Moga. Pentru cei care nu ştiu, solistul are diabet, însă în ultimele luni a trecut printr-o mare transformare, căci din puştiul pirpiriu a devenit un bărbat bine făcut, care trage din greu la sală. Practic, şi-a schimbat viaţa.

Fostul concurent de la “Vocea României” a colaborat cu Adi Sînă după terminarea concursului şi a lansat şi câteva piese cu CoJo, pe numele ei din buletin Anca Cojocaru, nimeni alta decât logodnica lui. Andrei Vitan şi Anca se vor căsători în octombrie, la cinci ani de când s-au cunoscut. Până la nuntă, Andrei nu va mai semăna deloc cu cel de la “Vocea”, căci a intrat într-un program drastic de transformare. “Am început acum şase luni să merg la sală, din nevoie cumva, pentru că am avut scăderi în greutate, ajunsesem la 63-64 de kilograme. Şi am hotârât să mă apuc de sală şi am început să mănânc sănătos. Mergeam de 3-4 ori pe săptămână câte o oră şi apoi am ajuns să merg de 5 ori pe săptămână, câte o oră şi jumătate pe zi, la un alt nivel de lucru, de antrenament. Din moment ce mergi des, înveţi trucuri noi de la colegii de sală, te prinzi de unele lucruri, creşte nivelul de dificultate şi cel al greutăţilor. Am reuşit în 6 luni să cresc în masă musculară cu vreo 12 kilograme, iar acum am 75 de kilograme. M-am mărit, e foarte important şi programul pe care îl faci, nu e bine să sari peste anumite grupe de muşchi”, ne-a spus solistul.

Aşa arată acum ambiţiosul Andrei Vitan
Aşa arată acum ambiţiosul Andrei Vitan

Şi tot el ne-a povestit cât de importantă e alimentaţia pentru astfel de exerciţii. „Am început să gătesc mai mult, am urmărit lecţiile lui Gordon Ramsey, îmi ies fripturile foarte bine. E simplu să găteşti fară prea multe eforturi. Pe lângă antrenamente, trebuie să ai grijă cu mâncarea şi cu odihna, să-ţi numeri caloriile. Să fii atent, să studiezi înainte de a te apuca de sală. Eu am obţinut rezultate în jumătate de an. Trebuie să bei apă multă, să renunţi la dulciuri, la fastfood, sucuri, să mănânci sănătos. Mi-am pus în cap să beau multă apă şi corpul s-a obişnuit cu asta. Proastele obiceiuri dispar şi trebuie să începi totul treptat, ca să nu te apuce febră musculară”, ne-a povestit solistul.

Andrei şi Anca vor face nuntă luna viitoare
Andrei şi Anca vor face nuntă luna viitoare

Cum a descoperit că e bolnav? 

Andrei Vitan  a fost fascinat de mic de muzică. Avea doar 5 ani când a fost acceptat în grupul „Şcoala mini vedetelor”. Muzica i-a adus însă, deopotrivă, şi bucurii, dar şi un mare necaz, căci în viaţă, bunele şi relele sunt la pachet. “După un concert la Braşov, unde am cântat cu câţiva colegi piesa «Ciocolata», îndrumătorul nostru, care mă cam speria, m-a luat şi m-a zguduit de câteva ori, pentru că încurcasem câţiva paşi de dans”, îşi aminteşte el. S-a simţit foarte rău, iar diagnosticul a fost necruţător: “Slăbisem, urinam des şi am ajuns la spital. Medicii le-au spus alor mei că am viermişori, însă bunică-miu a insistat să-mi facă analizele, pentru că şi el suferea de aceeaşi boală. Am aflat că am diabet şi am petrecut Revelionul la spital. La aflarea veştii, mama a albit total şi aşa e şi azi, dar se vopseşte”, ne-a mai el.

După spitalizare, Andrei a revenit pe scenă cu numele de Andrew. În acea perioadă intrase şi la Teologie, la care însă a renunţat. „Preferam să mă ocup muzică şi cum nu puteam să le fac pe amândouă, am decis să renunţ la facultate”. Acum cântăreţul a învăţat să-şi ţină boala în frâu: „Am diabet, iar pe scenă emoţiile nu-mi fac bine. Trebuie să mă temperez când am parte de adrenalină, căci îmi scade glicemia. Aşa că, înainte de spectacole, îmi las glicemia mai mare, ca să o pot controla”, a povestit pentru Click! Solistul doreşte să-i ajute pe toţi copiii bolnavi ca şi el.

Click! spune

Andrei Vitan are piese în colaborare cu Sişu, Miss Mary, Cristina Spătar, Don Baxter, Adi Sînă, Alexandra Ungureanu şi trupa Maxim, dar lovitura a dat-o cu piesa Otiliei, „Bilionera”, pentru care a făcut muzica şi s-a bucurat de milioane de vizualizări pe Youtube.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net