Trai nenică, nu glumă! Valentina Pelinel (36 de ani) duce viaţă de prinţesă de când a devenit oficial iubita lui Cristi Borcea (47 de ani). Chiar dacă fostul boss de la Dinamo e după gratii, are grijă ca blondinei să nu-i lipsească nimic. Cel care duce “greul” este şoferul fostului manechin, care are grija ca aceasta să nu mişte un deget atunci când iese în oraş.


Cine nu are şofer ca al Valentinei Pelinel să-şi cumpere! Bărbatul în cauză ori este plătit regeşte, ori este o specie pe cale de dispariţie. Lăsând la o parte faptul că o plimbă pe blondină peste tot unde-i pofteşte inima, şoferul stă cu orele după Valentina, îi face piaţa, îi cară cumpărăturile şi e la datorie 24 din 24.

Pelinel face bani din nunţile şi chefurile vedetelor

v112-13-vedetete-1.jpg


Valentina promovează salonul de evenimente şi la târgurile de nunţi

După 20 de ani de carieră în domeniul modei, iată că Valentina Pelinel (35 de ani) a schimbat macazul şi a intrat în afaceri.
Cum era de aşteptat, ea a preluat frâiele unuia dintre biznisurile lui Cristian Borcea, mai precis ale centrului de evenimente ”Magic Place Events Grant” situat în zona Crângaşi. Împreună cu o echipă, ea se ocupă de tot ce înseamnă promovarea şi organizarea unui eveniment în locaţia respectivă.

v212-13-vedetete-lazarus.jpg


Valentina s-a ocupat de petrecerea de sâmbătă a lui Luis Lazarus...

Pelinel şi-a dat examenul cu petrecerea de Revelion, iar blondina l-a trecut cu brio, căci invitaţii s-au declarat mulţumiţi. A alergat pe la cele mai importante târguri de nunţi unde şi-a promovat  afacerea, iar rezultatele nu au întâziat să apară.

v312-13-vedetete-ghitulescu.jpg


... Dar şi de nunta Claudiei Ghiţulescu

De după gratii, fostul boss dinamovist a apreciat priceperea şi isteţimea iubitei, astfel că i-a dat mână liberă să se implice şi mai mult în afacerile familiei şi, implicit, să sporească veniturile familiei.

Pelinel şi-a mai adăugat în ”palmares” alte trei evenimente mondene: în februarie, nunta solistei de muzică populară Claudia Ghiţulescu, la care au participat 350 de persoane, iar sâmbătă seara, a complotat cu iubita lui Luis Lazarus, organizându-i acestuia o petrecere –surpriză, cu ocazia împlinirii a 50 de ani. Peste 80 de persoane au chefuit până în zori, lăudând atât salonul, cât şi mâncarea.

v412-13-vedetete-sala.jpg


La petreceri mesele sunt aranjate cu bun gust

Pelinel va organiza şi nunta designerului Sonia Trifan, la care vor lua parte 200 de  persoane.
“Cât timp Cristi îşi execută pedeapsa, Valentina a decis să nu iasă la petreceri, însă se ocupă de petrecerile altora. Ea a demonstrat că se pricepe.

Rezultatele se văd de când Vali se implică”, a declarat pentru Click! o sursă din anturajul familiei Borcea. Bineînţeles, afacerile sunt pe locul doi, căci întâietate are Milan Cristian, băiatul Valentinei şi al lui Borcea, de care se ocupă exemplar.

Se va ocupa şi de botezul fiului ei

De când a devenit mămică, Valentina Pelinel a renunțat la cariera de model și s-a dedicat familiei și afacerilor, de dragul iubitului Cristian Borcea.

Cum în vară micuțul Milan Cristian urmează să împlinească un an, celebra mămică vrea să pregătească tradiționala petrecere de tăiere a moțului, dar și botezul.

Până acum, cei doi părinți au anulat acest eveniment important, întrucât Valentina a așteptat ca tatăl copilului să primească o  permisie.

Cu asemenea experiență în organizarea petrecerilor, se poate spune că a lui  Borcea jr va fi, de departe, cea mai frumoasă.

Nu ne-ar mira nici dacă pe viitor l-am surprinde plimbând căruţul cu bebeluşul Valentinei, în vârstă de nouă luni, prin parc. La cum se mişcă, tot ce-i posibil. Omul este multifuncţional. Fotoreporterii Click! au surprins-o recent prin oraş pe Valentina Pelinel. Ce-i drept, ea s-a relaxat mai mult pe bancheta din spate a maşinii, în timp ce şoferul i-a îndeplinit “ordinele” cu sfinţenie.

foto_2-2coloane.jpg

valentina pelinel paparazi sofer treburi
Blonda a luat masa cu nişte prietene
fotografii: Blitz

 

Prima dată a dus-o să ia masa cu nişte prietene la un restaurant de lux, din zona Primăverii. Ca să mai treacă timpul, omul s-a plimbat prin oraş cu maşina şi când blondina a terminat de luat prânzul a fost prezent în faţa localului. Şi s-a plimbat ceva, având în vedere că iubita lui Borcea a petrecut numai puţin de două ore la restaurant. Îmbrăcată lejer, în blugi şi adidaşi, Valentina arăta ravisant, semn că noua viaţa îi prieşte de minune. Nici nu ar putea fi altfel, de vreme ce din decembrie locuieşte în palatul lui Borcea din Pipera şi are la scară un şofer gata să-i îndeplinească orice poftă. Iar blonda are ceva doleanţe.

foto_3-2coloane_2.jpg

valentina pelinel paparazi sofer treburi
Şoferul i-a cumpărat Valentinei un pachet de cafea
fotografii: Blitz

 

A doua oprire a fost la un magazin, unde şoferul a coborât pentru a-i cumpăra blondinei un pachet de cafea. La ceva timp, a mai făcut o oprire. De data aceasta, blondinei i s-a făcut poftă de nectarine. Zis şi făcut. Omul a coborât în ploaie şi s-a întors cu plasa plină de nectarine.

foto_4-2coloane_2.jpg

valentina pelinel paparazi sofer treburi
Apoi blondei i s-a făcut poftă de nectarine
fotografii: Blitz

 

Deloc zâmbăreţ, ci mai degrabă resemnat, semn că are parte de un astfel de tratament zilnic, bărbatul a urcat oftând în maşină. Şi nu, nu a gonit spre casă, ci spre o farmacie. Şi aici, şoferul ud-leoarcă i-a cumpărat blondei toate cele de trebuinţă.

foto_5-2coloane_2.jpg

valentina pelinel paparazi sofer treburi
Bărbatul a oprit şi la o farmacie, de unde a ieşit cu o plasă de produse
fotografii: Blitz

 

În tot acest timp, Valentina a stat relaxată în maşină. Într-un final, blonda i-a cerut s-o ducă la un bloc din zona Dorobanţi, unde a petrecut circa 40 de minute. Într-un final au plecat spre casă, unde pe Valentina o aştepta micuţul Milan Cristian.

Cristi Borcea a divorţat pentru Valentina

De când e iubita oficială, Valentina Pelinel nu-şi mai încape în piele de fericire. Până aici însă, drumul a fost lung, anevoios şi presărat cu lacrimi şi un divorţ. Asta pentru că atunci când blondina a anunţat că aşteaptă un copil, Cristi Borcea era „puţin” însurat cu Alina Vidican. Ce-i drept, Valentina nu a dezvăluit numele tatălui, însă zvonurile că Borcea ar fi tatăl copilului s-au răspândit cu viteza luminii. Când afaceristul i-a cerut divorţul Alinei Vidican, blonda a vărsat lacrimi amare pe la Tv şi a anunţat că ea nu are bărbat de lăsat.

foto_6-2coloane.jpg

valentina pelinel paparazi sofer treburi
Aşa arată vila peste care e acum stăpână Pelinel

 

În cele din urmă, fosta lui Borcea a acceptat să divorţeze şi i-a lăsat drum liber Valentinei. Imediat ce Alina a părăsit vila din Pipera, Valentina şi-a adus catrafusele şi a devenit stăpână absolută a tot ceea ce deţine afaceristul aflat după gratii, de la casă, maşină până la şofer. Valentina şi Borcea au împreună un băieţel, Milan Cristian, în vârstă de nouă luni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 
Loading...