Cine este Marius Crăciun, câștigătorul de la Ferma 2019. Iată-i povestea tristă de viață!

Ultima actualizare:

    Cine este Marius Crăciun, câștigătorul Ferma 2019Foto Instagram
Cine este Marius Crăciun, câștigătorul Ferma 2019Foto Instagram

Marius Crăciun s-a dovedit a fi cel mai ambițios concurent de la Ferma, chiar dacă în timpul emisiunii acesta nu prea a atras atenţia asupra lui, fiind unul dintre cei mai liniştiţi concurenţi. Tânărului i-a surâs norocul la 23 de ani, după ce a câștigat marele premiu al show-ului, însă copilăria sa nu a fost una tocmai fericită.

Marius Crăciun, în vârstă de 23 de ani, este tânărul care a reușit, contrar așteptărilor tuturor, să demonstreze, după probele grele din finală, că este cel care merită marele premiu de la Ferma, în valoare de 50.000 de euro. Acesta părea inițial timid, consolidând o relație mai apropiată doar cu colega lui, Diana Belbiță, nefiind foarte vocal pe parcursul show-ului TV, evitând conflictele și văzându-și strict de treburile care îi erau atribuite de fermierul șef în emisiune. 

Marius Crăciun și Diana Belbiță au format o relație extrem de apropiată pe perioada desfășurării competiției Ferma
Marius Crăciun și Diana Belbiță au format o relație extrem de apropiată pe perioada desfășurării competiției Ferma

Copilăria lui Marius Crăciun, marcată de sărăcie 

Deși a fost nevoit să se lupte în semifinală cu doi sportivi de performanță, Cătălin Zmărăndescu și Cătălin Moroșanu, Marius a reușit să treacă cu brio probele și să își câștige locul în marea finală, alături de Moro, care, deși este un adversar pe măsură, a cedat cerințelor grelelor confruntări din ultima seară a Fermei. Premiul vine pentru Marius ca o gură de aer proaspăt, având în vedere că întreaga sa copilărie a fost marcată de problemele financiare ale familiei. 

Situația lor materială nu a fost deloc una ușoară, Marius povestind chiar, într-o ediție a emisiunii, că a fost nevoit să împartă aceeași pereche de pantofi cu fratele său, lipsa banilor spunându-și cuvântul asupra necesităților lor de zi cu zi. Concurentul a povestit printre lacrimi că familia lui era atât de săracă încât el şi fratele lui ieşeau pe rând din casă, deoarece nu aveau cu ce să se încalțe. Problemele sportivului nu s-au sfârșit aici însă, tatăl său suferind de mai mulţi ani de Alzheimer, afecţiune din pricina căreia uneori nu-şi recunoaşte fiul. 

Marius Crăciun a participat și la „Ninja Warrior”
Marius Crăciun a participat și la „Ninja Warrior”

Marius Crăciun, îndemnat de viața grea de acasă să participe la emisiuni TV 

Cu banii în mână, Marius nu se gândește nicio clipă să-și satisfacă lipsurile din copilărie și adolescență și să își cumpere, spre exemplu, 100 de perechi de pantofi, singurul său gând fiind, momentan, scoaterea părinților săi din datorii. Concurentul este originar din Pitești și a mai participat în trecut la show-uri TV, animat tot de dorința de a reuși să-și ajute familia în eventualitatea cazului în care reușea să câștige marele premiu. La emisiunea „Ninja Warrior” nu a reușit însă astrele au fost de partea sa în Ferma, unde calmul său și strategiile de „luptă” l-au ajutat să iasă învingător în cele din urmă.  


    Marius Crăciun a participat și la „Ninja Warrior”Foto Instagram
Marius Crăciun a participat și la „Ninja Warrior”Foto Instagram

Impresionaţi de situaţia lui materială nu tocmai fericită, colegii din Fermă au avut grijă să-l protejeze cât mai mult, și chiar să își dorească să îl și ajute pe viitor. „Adevărul este că de cele mai multe ori aş fi făcut ceva pentru mine, dar am făcut mai mult pentru familie. Încă de când am început să câştig bani, toate veniturile mele mergeau către ei. Au fost momente când aveam doar o singură pereche de încălţăminte şi o purtam şi eu, şi frate-miu. Aşteptam să vină el de la liceu, ca să mă duc şi eu în continuare la şcoală”, mărturisea Marius, în urmă cu puțină vreme. 

Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, Marius Crăciun face parte din lotul național olimpic la Judo și a reușit să ajungă în finala Ninja Warrior, competiție difuzată de Pro TV, în trecut. I se spune „Monkey” ( n.r. maimuţa) pentru abilităţile sale extraordinare de căţărător, demonstrând, de-a lungul timpului, ce forță are în brațe. 

image
image
image
image
image
image
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net