Cine este nașa copilului lui Cristian Borcea și al Valentinei. A fost iubita lui Liviu Negoiță

Ultima actualizare:

    Valentina Pelinel și Milan Cristianfoto: Arhiva Personală
Valentina Pelinel și Milan Cristianfoto: Arhiva Personală

Cristian Borcea și Valentina Pelinel și-au creștinat, luni (1 mai), fiul în vârstă de 11 luni. Fostul dinamovist a reușit să obțină o permisie de câteva ore, pentru a participa la unul dintre cele mai importante evenimente din viața lui.

Milan Cristian a fost botezat în cadrul unei ceremonii religioase intime, la care au participat numai părinții lui Cristi și mama și sora Valentinei, dar și nașa micuțului. Sursele Click! au aflat că cea care l-a creștinat pe Milan este Alexandra Mihai, fosta iubită a lui Liviu Negoiță.

Fostul primar al sectorului 3 a avut o viață sentimentală tumultuoasă. A fost căsătorit cu Carmen Bichis, însă au divorțat, spun gurile rele, tocmai datorită aventurii pe care bărbatul a avut-o cu Alexandra Mihai. S-a îndrăgostit nebunește și chiar a cerut-o în căsătorie, însă, pe când planificau nunta, politicianul s-a răzgândit brusc și a revenit în brațele fostei soții.

Alexandra Mihai a fost văzută de mai multe ori în prezența Valentinei Pelinel, iar alegerea nașei nu a fost deloc una surprinzătoare pentru apropiați, ele fiind prietene bune, petrecându-și vacanțele împreună, fie că a fost vorba de sejururi în țară sau în străinătate.

Cât despre botez, petrecerea ulterioară ceremoniei religioase va fi la fel de intimă și restrânsă și se va desfășura, cel mai probabil, la reședința familiei Borcea.

image
image
image
image
image
image
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net