Cine îl moşteneşte pe Radu Beligan. Cum se împarte averea sa

Ultima actualizare:

    Radu Beligan a fost activ  pe scenă până în ultimul  an al vieţii sale
Radu Beligan a fost activ pe scenă până în ultimul an al vieţii sale

După ce a încetat din viaţă pe 20 iulie 2016, la 97 de ani, Radu Beligan a lăsat un mare gol nu numai în teatrul românesc, dar şi în viaţa membrilor familiei sale. Acum, bunurile lăsate moştenire trebuie împărţite între copiii actorului şi Mona Radu, femeia care l-a îngrijit în ultimii ani de viaţă.

O casă cu etaj pe bulevardul Moşilor, o maşină, drepturile de autor ale ultimelor piese scrise şi regizate de el, sau DVD-urile cu piesele sale, acestea sunt doar câteva dintre bunurile lăsate moştenire de maestrul Radu Beligan. S-ar părea că imobilul din Moşilor, unde a locuit alături de Mona Radu, l-a lăsat copiilor lui.

“Casa le aparţine copiilor lui. Raluca are tot etajul unde a locuit şi până acum, iar Lamia şi Alexandru au dreptul la etajul unde a locuit tatăl lor”, ne-au povestit surse din apropierea familiei Beligan şi în special ale maestrului. Nu se ştie încă ce va primi Anamaria Beligan, fiica stabilită în Australia, care nu a venit în ţară la înmormântarea tatălui ei. Lui Alexandru i-a rămas şi maşina pe care o avea de la Beligan.

Click! a fost prezent la înmomântarea marelui  actor, care a avut loc sâmbătă, 23 iulie
Click! a fost prezent la înmomântarea marelui actor, care a avut loc sâmbătă, 23 iulie

“Mona Radu nu va mai sta în vila din Moşilor. Ea are o casă cumpărată cu ajutorul lui Radu Beligan în afara Bucureştiului, dar şi o maşină. Tot Monei i-au rămas drepturile de autor asupra pieselor scrise şi regizate în ultima parte a vieţii. Nu îşi doreşte altceva, deşi are toate drepturile pentru că i-a fost alături, l-a spălat şi l-a îngrijit în ultimii ani de viaţă. Copiilor lui Beligan nu le prea convine acest lucru, deşi şi ea avut o contribuţie la ele. Dar ea i-a fost alături de dimineaţă până seara, au repetat împreună pentru piesele de teatru şi i-a împins căruţul până la finalul vieţii”, au mărturisit aceleaşi surse.

S-ar părea că scriitoarea Mona Radu şi-ar dori să-şi ia o scurtă vacanţă şi să plece să se relaxeze, însă momentan nu o poate face din cauza problemelor legate de moştenire. 

Piesele de teatru, moştenire de suflet

Radu Beligan şi Mona Radu au făcut echipă în ultimi ani şi au colaborat la mai multe piese de teatru. Amândoi au scris, el a regizat şi a jucat într-o parte din ele, iar ea l-a ajutat cât de mult a putut. Dintre acestea le amintim pe “Nemuritorul”, “Leul deşertului”, “Lecţia de violoncel”, toate trei scrise de Mona Radu, în care maestrul a jucat în ultimii ani rolul principal. Apoi, Radu Beligan a scris, regizat şi a jucat în mai multe piese printre care “Egoistul”, “Fă-mi loc”, “Spiritul de familie”, “Străini în noapte”, “Nimeni nu-i perfect” sau “Jubileul”.       

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net