Cine sunt noile concurente de la «Bravo, ai stil!» Veteranele le-au declarat război

Ultima actualizare:

    Foto: Instagram
Foto: Instagram

"Bravo, ai stil!" dovedește că este o competiție plină de surprize. Când telespectatorii întrezăreau finalul emisiunii, iată că producătorii le-au oferit alte motive de a sta cu ochii pe Kanal D, în fiecare după-amiază din cursul săptămânii, dar și în gala de sâmbătă. În concurs au apărut concurente noi, al treilea val, dacă ar fi să ne luăm după momentul în care au intrat primele fete, în luna ianuarie, și cel în care au mai intrat câteva, în martie.

Mai multe fete dornice de afirmare au luat în calcul ideea de a fi concurente în cel de-al doilea sezon "Bravo, ai stil!", dar doar câteva sunt norocoasele. Vechile competitoare, Adela, Marisa, Denisa, Andreea și Andra, nu au fost prea încântate să le vadă pe cele care aspiră la titlul de "cea mai stilată femeie din România", ba chiar s-au contrat destul de dur cu ele.

Sofia, 25 de ani, Chișinău


    SofiaFoto: Instagram
SofiaFoto: Instagram

Sofia are 25 de ani, s-a născut în Chișinău, dar locuiește în București. A absolvit Facultatea de Jurnalism, are foarte mulţi prieteni şi este foarte populară în oraşul său natal. O caracterizează stilurile minimalist și elegant. Este o fire puternică, încrezătoare şi foarte ambiţioasă. Își dorește să dobândească succesul în viaţă prin forţe proprii.

Otilia, 18 ani, București


    OtiliaFoto: Kanal D
OtiliaFoto: Kanal D

Dacă până acum, Denisa era mezina competiției, iată că încă o fată de 18 ani a intrat în concurs. Este vorba despre Otilia, din București, elevă a Liceului de Muzică "George Enescu", specializarea pian-canto. Se laudă cu o garderobă impresionantă şi spune că banii nu sunt niciodată suficienţi atunci când vine vorba despre cumpărături. Visul ei este să demonstreze că are stil şi să câştige "Bravo, ai stil!".

Mihaela, 25 de ani, București


    MihaelaFoto: Kanal D
MihaelaFoto: Kanal D

Mihaela are 25 de ani, este din București și a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, dar și Masterul de Consultanță în Afaceri. O caracterizează stilul minimalist şi spune despre ea că pune foarte mult accent pe preţiozitatea materialelor. O inspiră designerii italieni şi cei americani, asta deşi abordarea lor este diferită. Spune despre ea că este o tipă darnică, egocentristă şi modestă.

Ștefana, 19 ani, Sibiu


    ȘtefanaFoto: Instagram
ȘtefanaFoto: Instagram

Ștefana are 19 ani, este din Sibiu, dar locuiește în București, unde este studentă la Academia de Studii Economice din Bucureşti, specializarea marketing. Spune despre stilul ei că este unul elegant, dar deseori îi place să iasă din tipare abordând ţinute extravagante. Are un blog de modă, este o fire curajoasă, ambiţioasă, spontană şi foarte deschisă.

Irina, 28 de ani, Galați


    IrinaFoto: Kanal D
IrinaFoto: Kanal D

Irina are 28 de ani, este din Galați, dar locuiește în București. Este antreprenor, are un stil șic, sexy, iar uneori avangardist. Este ambițioasă, spontană, prietenoasă și foarte generoasă. Îi place să facă sport, duce o viață sănătoasă, iar shoppingul este pură pasiune pentru ea.

Bianca, 20 de ani, Galați


    BiancaFoto: Instagram
BiancaFoto: Instagram

Bianca are 20 de ani, s-a născut în Galați, dar trăiește în București, unde studiază Economia Tursimului Intern și Internațional. Are un stil cameleonic. Îşi adaptează ţinutele în funcţie de tematica evenimentului la care participă. O zi perfectă include neapărat o sesiune de shopping.


    Veteranele competițieiFoto: Instagram
Veteranele competițieiFoto: Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net